Regele Mihai I al Romaniei a avut parte, intre 1940 si 1947, de o domnie scurta si trista. Pe parcursul a 7 ani, puterea a fost cu adevarat in mainile sale doar doua zile: la 23 august 1944 si la 30 decembrie 1947.
Atunci, a fost obligat sa adopte decizii exceptionale, care priveau nu doar soarta Statului roman, cat mai ales soarta a zeci de mii, sute de mii, poate milioane de romani, in conditiile in care pozitia internationala a Romaniei era catastrofala. O scurta rememorare ne-ar ajuta, poate, pe toti.
La 23 august 1944, Romania condusa efectiv de Ion Antonescu se confrunta, de 3 zile, cu o ofensiva "de distrugere" a Armatei Rosii. Alarmat de progresele anglo-americane in Vest, Stalin ordonase strapungerea frontului romanesc "cu orice pret", miza fiind ocuparea unei parti cat mai mari din Europa inainte de prabusirea Germaniei.
Pentru Stalin, expresia "cu orice pret" nu avea intelesuri metaforice. Ea insemna, la nevoie, sute de mii de morti in Armata Rosie, iar pentru inamici si, mai ales, pentru civilii din statele inamice, este usor de inteles ce insemna. Desi raportul de forte era zdrobitor in favoarea URSS iar situatia diplomatica a Romaniei era fara speranta, Ion Antonescu ordonase replierea si rezistenta, de asemenea "cu orice pret", pe iluzoria "linie fortificata" Focsani-Namoloasa-Galati.
Razboiul Germaniei era pierdut dupa batalia de la Stalingrad, iar Armata Rosie, insetata de razbunare, nu s-a oprit decat pe fluviul Elba, si doar pentru ca acolo a intalnit armatele americane si britanice.
In tarile unde li s-a opus rezistenta - Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Austria, Germania de est - dar chiar si in cele presupus "aliate" (Polonia, Cehoslovacia) unde luptele s-au prelungit spre exasperarea comandamentului din Moscova, soldatii sovietici nu numai ca au distrus totul in cale, dar au comis
