După zece zile de consultări cu societatea civilă, premierul liberal-democrat Vlad Filat a venit cu o serie de propuneri către partenerii de guvernare, care ar duce la „resetarea funcțională" a Alianței pentru Integrare Europeană.
Filat cere remanieri în Guvern, depolitizarea instituțiilor de forță și reluarea dialogului cu opoziția pentru a depăși criza politică. El vine cu două soluții: găsirea unei candidaturi de compromis la funcția de șef al statului sau amendarea Constituției prin vot solidar, astfel încât președintele țării să fie ales de popor. „Întreruperea dialogului cu opoziția a fost o mare greșeală a AIE, suntem datori să găsim un compromis", a spus liderul PLDM.
Șeful Executivului s-a plâns că ar fi obstrucționat de colegii de coaliție: „Guvernul nu se confruntă cu o opoziție din partea comuniștilor, ci din partea membrilor AIE. Nu avem o alianță din trei partide, ci o alianță în alianță - PLDM de o parte PD cu PL, de alta". Premierul a respins zvonurile că ar vrea o altă alianță sau alegeri anticipate, care ar fi „un dezastru pentru Moldova".
Vlad Filat a promis că va lupta până la capăt pentru a stârpi schemele frauduloase din întreprinderile de stat, create în timpul guvernării anterioare de persoane care se află acum la conducere. „Pericolul nu este comunizarea, ci mafiotizarea țării. Daca nu vom opri orice tentativă de mafiotizare, nu vom avea niciodată o Moldovă fără sărăcie și nu va veni niciodată timpul să ducem schimbarea până la capăt", a spus liderul PLDM.
Premierul a sugerat că își va da demisia, dacă nu va fi auzit: „Respingerea acestor solicitări înseamnă că Guvernul nu are sprijin și voi lua deciziile care se impun".
Vezi TEXTUL INTEGRAL:
Adresarea Primului Ministru Vlad FILAT către cetăţenii Republicii Moldova
Stimaţi concetăţeni,
Am decis să mă adresez astăzi Dumneavoastră