O fortificaţie din epoca Medievală şi o cruce de piatră ar putea deveni obiective turistice.
Un braşovean pasionat de arheologie susţine că a descoperit o fortificaţie la 1.400 de metri altitudine, în Vârful lui Crai, dar şi o cruce inscripţionată cu stema Ţării Româneşti.
Vlad Totoianu a descoperit până acum zece situri de interes istoric în Braşov, dar nu vrea să se oprească aici. Este creatorul conceptului de turism arheologic şi visează să aducă istoria mai aproape de oameni.
În urmă cu aproape o lună, Vlad a bătut munţii împreună cu câţiva prieteni şi a descoperit o fortificaţie situată pe Drumul Roman, în zona Drajna - Vama Buzăului - Magheruş, despre care presupune că datează din Epoca Migraţiilor.
În aceeaşi zonă, Vlad a descoperit o cruce de piatră, de 350 de kilograme, importantă pentru simbolul Ţării Româneşti, „Acvila Cruciată între Soare şi Lună", actualul simbol naţional.
„Când am ridicat-o de la pământ, destul cât să văd puţin sub ea că este scrisă, eram euforic. Când am distins Acvila a fost cutremurător, asemanea unei naşteri, numai că se năştea o piatra şi noi eram moşii, nu moaşele", povesteşte, cu entuziasm, Vald.
O cruce asemănătoare celei descoperite de Vlad se află pe mormântul Reginei Maria, de la Balcik.
Descoperiri importante
Vlad a propus Primăriei Ceraşu, localitatea de care aparţine presupusa fortificaţie să introducă aceste obiective în lista celor promovate pe platforma Intramuros, înfiinţată de Vlad pentru a promova turismul arheologic. Zona în care au fost făcute descoperirrile se mai numeşte şi Tabla Buţii, o trecătoare montană la înălţimea de 1340 metri, în Carpaţii de Curbură.
Pentru a se asigura că descoperirile sale sunt reale, Vlad le-a cerut părerea arheologilor de la Muzeul Judeţean Prahova. „În zona dintre satul Slon şi plaiul de la Tabla Buţii sunt semnalate încă din secol