Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi explodează preţurile pe litoral

Publicat in Adevarul, joi 14 iulie 2011 · ·

Tarifele la cazare şi cheltuielile pentru mâncare cresc cu până la 50% în perioada de vârf a sezonului estival. Staţiunea Mamaia va fi din nou polul scumpirilor. Hotelierii se aşteaptă ca în acest weekend gradul de ocupare al staţiunilor să depăşească 95%.

Cea mai scumpă staţiune de pe litoral rămâne Mamaia. La Hotelul Piccadilly (două stele), un sejur de şapte zile pentru o familie cu doi copii costă, de astăzi, 3.200 de lei, cu masa inclusă. Cazarea în cameră dublă costă 1.038 de lei pentru şase nopţi, iar a şaptea noapte e gratuită. Pentru un copil de până la 12 ani nu se plăteşte cazarea. Pentru al doilea copil, tariful e la jumătate, 529 de lei pentru tot sejurul. La această sumă se adaugă meniul zilnic, 80 de lei de persoană. Weekendul trecut, preţul la cazare era mai mic cu 10%.

După 20 iulie, hotelul va majora cu încă 10% tarifele la cazare, pentru ultima dată în acest sezon. Astfel, pentru un sejur de o săptămână turiştii vor plăti 1.206 lei, în loc de 1.038 de lei, cât este acum. De azi, şi hotelurile de trei stele cresc tarifele cu 10%. O noapte de cazare la Hotelul Victoria costă 232 de lei, astfel că sejurul de şapte nopţi pentru o familie cu doi copii ajunge la 1.624 de lei. Tariful include şi micul dejun. Pentru prânz şi cină, tariful de persoană pentru o săptămână este de 420 de lei, astfel că o familie cu doi copii plăteşte 3.700 de lei pentru o săptămână la mare.

La hotelurile de patru stele, preţurile la recepţie cresc cu 20 de procente. Hotelul Iaki din Mamaia şi-a majorat tariful de la 179 de euro (746 de lei) la 219 euro (913 lei) pe noapte, cu mic dejun şi prânz incluse. De azi, o familie care se cazează la un hotel de patru stele va plăti 9.586 de lei pentru o săptămână.

La cinci stele, în Mamaia, tarifele au crescut cu 100% faţă de începutul lunii şi cu 50% faţă de săptămâna trecută. La Hotelul Vega, o noapte în c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 4 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 6 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°