Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eugen Rădulescu: \"Am cheltuit resurse absolut infernale care s-au dus pe apa sâmbetei\"

Publicat in Capital, joi 14 iulie 2011 ·

Fermierul român nu poate garanta un credit cu terenul agricol, deorece România nu are la ora actuală o piaţă a terenurilor şi este inadminsibil ca, în 20 de ani, să nu reuşim să încheiem cadastrul terenurilor agricole la nivel naţional, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Eugen Rădulescu, expert al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi director în cadrul Băncii Naţionale a României.

'Un fermier nu poate garanta cu pământul către bancă pentru că în România nu există o piaţă a terenurilor. În plus, sistemul juridic continuă să fie generos cu debitorii şi continuă să-i nu-i apere pe creditori. În ceea ce priveşte dezvoltarea unei pieţe a terenurilor, este inadmisibil ca, după 20 de ani, să nu fim în stare să încheiem o cadastrare a terenurilor în România. Cel care vrea să cumpere un teren plăteşte o sumă X şi o altă sumă de trei ori mai mare pentru cadastru, notariat etc. Forţa notarilor este cu mult mai mare decât a celor care vor cu adevărat binele acestei economii. Mai mult de jumătate dintre soţiile oamenilor politici sunt notari', a menţionat Rădulescu.

Oficialul BNR a avertizat asupra faptului că România a cheltuit resurse mari, dar cu toate acestea economia a rămas tot într-o stare slabă.

'Am cheltuit resurse absolut infernale care s-au dus pe apa sâmbetei. În loc să fie o politică care să ducă la creşterea producţiei, aproape tot ce s-a făcut a fost menţinerea economiei la o stare slabă', a spus Eugen Rădulescu.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în prezent, din cele 23,8 milioane hectare cât însumează teritoriul României, suprafaţa agricolă a ţării este de 14,7 milioane hectare (61,7%). Din acest total, 9,38 milioane de hectare reprezintă teren arabil.

În acest context, România se situează pe locul 6 în Europa ca suprafaţă agricol

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 50 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 38 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Astăzi are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Botosani News acum 27 minute
Absolvenții de gimnaziu vor susține astăzi proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. La nivelul județului Botoșani sunt peste 3.600 de elevi care susțin examenul. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie 2024. Comunicarea r

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°