Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEDO ar putea redeschide cazurile privind masacrul de la Katin - presă

Publicat in Gandul, joi 14 iulie 2011

CEDO a hotărât că va analiza plângerile depuse de cetăţeni polonezi împotriva autorităţilor ruse, cu privire la unele nereguli în cadrul investigaţiei Moscovei asupra masacrului de la Katin, în al Doilea Război Mondial, relatează postul Radio Polonia în pagina online.

Hotărârea Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), cu sediul la Strasbourg, este considerată de familiile victimelor masacrului un progres. Şase plângeri diferite au fost depuse, la Strasbourg, din 2007 încoace, atât individual, cât şi de grupuri, precizează postul de radio, citând agenţia PAP. Acuzaţiile-cheie privesc investigaţia rusă, care a fost întreruptă în 2004, ca ineficientă, dar şi faptul că familiile victimelor au fost tratate în mod degradant.

Deşi Asociaţia Familiilor Victimelor de la Katin a adoptat o rezoluţie, în 2008, prin care stabileşte că nu vor fi cerute despăgubiri materiale, poziţie reafirmată în 2010, familiile fac presiuni cu privire la mai multe lucruri, inclusiv reabilitarea completă a celor executaţi.

Potrivit legislaţiei ruse, pentru îndepărtarea oricărei pete de pe onoarea acestora, sunt necesare procese, dar care se aplică, de obicei, celor condamnaţi pe nederept de justiţie. Însă, autorităţile ruse au blocat procesul de reabilitare, pentru că, în mod tehnic, cei 22.500 de cetăţeni polonezi, majoritatea ofiţeri în rezervă, au fost executaţi fără proces.

"Sunt fericit că s-a luat această hotărâre", a declarat Ireneusz Kaminski, avocatul care i-a reprezentat pe polonezi la Strasbourg în ultimii ani. "Acest lucru înseamnă că, acum, trebuie doar să avem răbdare, până se pronunţă verdictul", a adăugat avocatul. În opinia sa, se întâmplă "extrem de rar" ca CEDO să ducă un caz atât de departe, fără ca, ulterior, să nu hotărască în favoarea celor care au depus plângerea.

În februarie, ambasadorul rus la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 la Primăria Botoșani. Primarul Cosmin Andrei câștigă un nou mandat

HotNews acum 25 minute
Cosmin Andrei (PSD) a câștigat un nou mandat de 4 ani în fruntea Botoșaniului. Contracandidatul lui, liberalul Cătălin Flutur, și-a recunoscut înfrângerea în alegerile de duminică, relatează publicația locală Monitorul BT. Stampila de vot alegeriFot

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum 26 minute
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum o ora
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum o ora
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Mediafax acum 59 minute
Conform numărătorii paralele a PSD-PNL, Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru presedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, anunţă Opinia Timişoa

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum o ora
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

Aurul de la Brukenthal, expus pentru o lună la Art Safari!Ultima expoziție temporară a sezonului dezvăluie comoara din inima Transilvaniei

HotNews acum 34 minute
​„Aurul de la Brukenthal” este expus în premieră la București, în perioada 27 iunie-28 iulie. Celebrul muzeu din Sibiu aduce în Capitală o colecție extraordinară de piese preistorice, romane și medievale din aur, argint aurit și pietre prețioase, bi

Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura în perioada 14 iunie - 14 iulie. În Germania, tricolorii vor fi cazaţi la Hotel Melchior Park, 4 stele, iar acest resort va fi folosit

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 3 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2024 - Consiliul Judeţean Caraş-Severin își schimbă culoarea în roșu: Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe Romeo Dunca (PNL)

HotNews acum 30 minute
​Romeo Dunca era șeful CJ în funcție și a pierdut alegerile la distanță semnificativă, potrivit numărătorii paralele a partidelor, informează News.ro. Vot alegeri 2024Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu „Social-democratul Silviu Hurduzeu este nou

Vremea

București
acum

29°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

27°
lun.

20°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°