După datele recensământului din 1930, capitala României număra 732.484 de locuitori, ceea ce reprezenta 20,9% din totalul populaţiei urbane a ţării. Într-un an, până în 1931, a scăzut la 661.295.
Din numărul total al locuitorilor Capitalei la 1930, 639.040 locuiau efectiv în oraş şi 93.444 în suburbii. La acea vreme, 12 comune suburbane depindeau administrativ de Bucureşti: Băneasa, Colentina, Pantelimon, Principele Nicolae (Bariera Vergului-Halta Titan-Pantelimon), Dudeşti-Cioplea, Popeşti-Leordeni, Şerban Vodă (Şoseaua Giurgiului-Progresul), Lupeasca (Calea Rahovei-13 Septembrie), Militari, Roşu, Marele Voievod Mihai (zona Giuleşti), Griviţa (Chitila-Bucureşti Nord, Dămăroaia). Cele mai mari comune suburbane erau Şerban Vodă şi Lupeasca, unde trăiau câte 20.000 de suflete, iar cele mai mici erau Roşu şi Pantelimon, cu numai 2.000 de locuitori. Din centrul Capitalei, Nicolae Ceauşescu s-a mutat înapoi în comuna Colentina. Sora lui Niculina a locuit în toată această perioadă în comuna Şerban Vodă.
Oraşul propriu-zis era împărţit în patru sectoare, al căror nume era dat de câte o culoare: Verde, Albastru, Galben şi Negru. Potrivit datelor oficiale din 1930, din punct de vedere etnic, populaţia Bucureştiului se prezenta astfel: 77,5% români, 10,9% evrei, 3,8% unguri, 2,2% germani, 1,2% ţigani, sub un procent greci, armeni, ruşi şi alte neamuri.
Doar 40% din cei 732.484 de locuitori ai Bucureştiului la 1930 se născuseră în Capitală. Restul de 60% reprezentau populaţie atrasă de oraşul în continuă dezvoltare. După statistici, între 1931 şi 1934 s-au stabilit în Bucureşti 33.700 de persoane. Datele arată că 25% din populaţia activă lucra în industrie, 19,3% erau funcţionari, 9,1% lucrau în comerţ, 5,7% în transporturi. În industrie cei mai mulţi erau angajaţi - 59%, 16,4% lucrau pe cont propriu şi 11,7% erau ucenici asemenea lui Nicolae Ceauşescu.
