Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Hănescu a reuşit ieri cea de-a cincea victorie a carierei în faţa unui jucător de Top 10

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 14 iulie 2011 ·

Românul l-a învins la Stuttgart pe Gaël Monfils, al şaptelea jucător al lumii, după ce a salvat două mingi de meci

Victor Hănescu a adus surpriza la turneul de la Stuttgart. L-a învins pe favoritul principal al turneului şi al şaptelea jucător al lumii, Gaël Monfils. A fost un meci întins pe două zile pe zgura fină din Germania. Începută marţi, partida dintre francez şi român a fost întreruptă din cauza ploii la scorul de 4-2 în favoarea lui Monfils. S-a reluat ieri şi părea că minutele curg spre o victorie franceză. 6-2 în primul set şi realitatea din clasament era dură. O diferenţă de 57 de locuri. Mai mult, Monfils a reuşit să se desprindă şi în a doua parte a întîlnirii. La scorul de 5-4, Le Monf a servit pentru partidă. N-a reuşit să închidă întrecerea şi Hănescu a egalat la cinci. S-a ajuns la tie-break, unde avantajul s-a tot plimbat peste fileu, Gaël avînd chiar două mingi de meci. Victor a fost cel care a strîns pumnul la final de set. Reverul său în lung de linie, venirile la fileu, precizia loviturilor l-au înnebunit pe capriciosul francez.

Şi lucrurile bune avea să se adune în continuare pentru Victor. A reuşit break-ul în primele instanţe ale decisivului, în game-ul al treilea, şi a dus cu el avantajul pînă la final, necedîndu-şi serviciul. Bucuria lui Hănescu a fost mai mult interioară. A trecut de francez cu 2-6, 7-6 (7), 6-4. După ce a ajuns în finală în 2009, Victor şi-a făcut un alt cadou în Germania. Este a cincea victorie în faţa unui jucător de Top 10, toate fiind reuşite pe zgură. Precedenţii jucători de pe lista lui Hănescu sînt Rainer Schüttler (6) în 2004, Mariano Puerta (10) în 2005, Stanislas Wawrinka (10) în 2008 şi Gilles Simon (7) în 2009. Înfrîngerile sînt mai numeroase, 29. În runda următoare, Hănescu va juca la Stuttgart cu Pavol Cervenak din Slovacia, jucător venit din calificări.

Cu Cehia la bara

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 31 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 31 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 20 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°