Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a fost cu percheziţiile din Piaţa Chiliei (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 14 iulie 2011 ·

Descindere în forţă a mascaţilor Jandarmeriei Constanţa în Piaţa Chiliei! Însoţiţi de ofiţerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi aflaţi sub coordonarea procurorilor din cadrul Serviciului Teritorial Constanţa al DIICOT, jandarmii au dat buzna în cartierul constănţean, la o casă situată pe strada Ion Raţiu.

Percheziţiile au durat până în jurul orei 12.00, când trei femei şi trei bărbaţi au fost luaţi cu dubele. Din primele informaţii, era o anchetă pe linia combaterii traficului de persoane. Atâta doar că traficul nu părea a fi trafic.

Mai exact, povestea cazului a început în urmă cu scurt timp, când procurorii constănţeni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost sesizaţi cu privire la faptul că două fete tinere, minore de altfel, erau ţinute cu forţa într-o casă situată pe strada Ion Raţiu, în Piaţa Chiliei. Aceleaşi surse i-au informat pe procurori că tinerele sunt bătute şi forţate să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei lor, în beneficiul indivizilor care le-au răpit. În urma investigaţiilor derulate de anchetatori, a fost începută urmărirea penală pentru infracţiuni privind traficul de carne vie. Planul de bătaie a fost pus la punct, iar, ieri dimineaţă, mascaţii au descins în forţă, pentru a-i prinde pe autori asupra faptului. Numai că, în urma percheziţiilor, s-a constatat că nu exista niciun trafic. Mai exact, nimeni nu se prostitua la adresa respectivă. Totuşi, poate nu este de trecut cu vederea faptul că locuinţa în care au descins cei de la Crimă Organizată este domiciliul unui individ certat cu legea. Surse avizate spun că personajul este vechi client al oamenilor legii, fiind cercetat în repetate rânduri pentru proxenetism sau trafic de persoane. De altfel, unele dintre dosare au fost trimise în instanţă, suspectul fiind judecat pentru trafic de carne v

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Tamayo Perry din "Piraţii din Caraibe" a murit la 49 de ani după ce a fost atacat de un rechin

News.ro acum 35 minute
Tamayo Perry, un surfer, salvamar şi actor care a avut roluri în "Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides" şi "Blue Crush", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în Hawaii, a relatat BBC. El avea 49 de ani. Potrivit Associated Pres

Meteo. Cum va fi vremea în următoare săptămâni. Prognoza pe regiuni

Mediafax acum 53 minute
Meteo Banat Media temperaturilor maxime va fi în scădere la mijlocul primei săptămâni, de la 33 de grade până la 29...30 de grade, apoi va creşte, astfel că la finalul lunii iunie, vor fi temperaturi maxime, în medie de 33...34 de grade. O nouă scăd

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum o ora
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum 55 minute
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Uniunea Europeană acuză App Store al Apple de faptul că încalcă regulile concurenţei

News.ro acum 45 minute
Comisia Europeană (CE) a deschis luni calea unor sancţiuni grele împotriva Apple, estimând preliminar că magazinul de aplicaţii App Store nu respectă regulile concurenţei Uniunii Europene (UE) şi a anunţat altă anchetă împotriva gigantului american,

Prinţesa Anne, internată cu "răni minore şi comoţie cerebrală"

News.ro acum 35 minute
Prinţesa Anne a fost internată în spital după ce a suferit răni minore şi comoţie cerebrală pe proprietatea sa din Gloucestershire, a declarat Palatul Buckingham. Prinţesa Anne, în vârstă de 73 de ani, este de aşteptat să se recupereze complet şi ra

Ministrul Familiei, reacție dură la sfaturile lui ÎPS Teodosie pentru o femeie abuzată: „E innaceptabil”

Adevarul acum o ora
Natalia Intotero, ministrul Familiei, a reacționat dur după publicarea noilor declarații contraversate ale lui ÎPS Teodosie, arhiepiscoul Tomisului.

Replica sarcastică dată de Jerry Seinfeld unor militanţi pro-Palestina, în timpul unui spectacol: ”Tocmai ați dat mai mulţi bani unui evreu”

Ziare.com acum 25 minute
Jerry Seinfeld a apostrofat un alt grup de militanţi pro-Palestina în timpul spectacolului său de stand-up din Australia, cel mai recent eveniment din timpul turneului comediantului, scrie Variety. Sâmbătă seară, Seinfeld vorbea în faţa a mii de fan

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum 4 ore
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 3 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/25°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°