Si vis vincere disce pati - dacă vrei să învingi, învaţă să rabzi, spun latinii atât de îndrăgiţi de Vasile Igna. Un nou volum de poeme, Animale domestice, editura Limes, 2011, apare încărcat de melancolie, înfrâu, dar şi de încredere în drumul care continuă să înainteze printre contradicţii, labirint şi pădurea care obligă uneori la rătăcire, la îndepărtarea de atingerea ţintei. Traversarea pădurii nefiind de evitat, sunt binevenite deci luminişurile, spre popas, unde se desfăşoară un fel de Lucrări şi zile cu inserţii de mitologie şi legende, păstrând, ca şi volumul Lumină neagră, din 2008, o căutată dihotomie formală (prima parte, a explorărilor melancolice, în vers alb, a doua parte consacrată perfecţiunii rimate şi jocului apropiat de polizările folclorice).
În aceste luminişuri ale memoriei, călătorul poposeşte cu "şanţuri/ negre în jurul pleoapelor", ca un "bizantin/ ce întrevede în zare cetatea..."; aici "ploaia e asemenea dragostei / ea ocoleşte animalele sălbatice…./ vine din viitor în prezent…/ de undeva, din pământul negru al inimii/ unde se ascund animalele domestice şi/ se pritocesc micile explozii ale timpului" (Ploaia e asemenea). Simbolul animalelor domestice (contrare bestiilor care, după cum ne amintim din manualele de latină, populează selvele…) accentuează concentrarea pe interioritate şi blândeţe, pe înţelepciunea unei vârste potrivite acestor cronici "de toamnă ploioasă/ prin care se furişează puii/ animalelor domestice/ cuibărindu-se/ dincolo de marginea zdrenţuită/ a cuvintelor." (Mai plouă blând)
E o apropiere de nemişcare, "când nu mai umblu/ să potrivesc cuvintele cu cârji inutile/ pot să privesc cerul şi să caut/ pe harta lui tulbure firul izvorului, / ciotul visului de dinainte de copilărie./ Şi să aflu că nimic nu-i altfel decât mi-am închipuit,/ că totul e aşa cum spun retoricile clasicilor şi/ Tristele unor poeţi anonim