Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saună în mijloacele de transport din Ploieşti

Publicat in Adevarul, vineri 15 iulie 2011 ·

Pentru anul viitor, autorităţile locale le promit ploieştenilor condiţii decente în cele 50 de autobuze pe care urmează să le cumpere.

Temperaturile caniculare din ultimele zile sunt un coşmar pentru ploieştenii nevoiţi să circule cu mijloacele de transport în comun. Dacă afară termometrul depăşeşte 35 de grade, în autobuze şi tramvaie, călătorii se coc la aproximativ 40 de grade. Fiecare încearcă să supravieţuiască cum poate. Unii deschid geamurile pentru a se face curent, alţii încearcă să facă faţă caniculei cu evantaie. De multe ori, căldura insuportabilă dă naştere la conflicte verbale între călători.

Reprezentanţii Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti spun că anul acesta nu mai pot face nimic pentru ploieşteni. Însă, le rezervă condiţii mai bune de transport pentru anul viitor. „Se pregăteşte documentaţia pentru achiziţionarea a 50 de autobuze care vor avea toate dotările necesare, inclusiv aer condiţionat. Ploieştenii vor beneficia de aceste condiţii cel mai probabil în 2012. Deocamdată, avem aer condiţionat doar în troleibuze", ne-a declarat Radu Popescu, directorul RATP Ploieşti.

Hotărârea de consiliu privind achiziţia celor 50 de autobuze a fost aprobată încă de anul trecut. Pentru cumpărarea autobuzelor nou-nouţe a fost prevăzută suma de 54 de milioane de lei. În parcul auto din Ploieşti sunt 186 de autobuze cu o capacitate de 17.597 de locuri. Cele mai vechi autobuze au fost date în folosinţă în 1975 şi 1976, iar mai bine de 100 de vehicule au gradul de uzură calculat de Regie la mai mult de 100%. Din datele RATP reiese că uzura medie a parcului de autobuze este de 153,8%, iar vechimea medie a unui autobuz este de 28,3 ani.

Vox-uri

Daniel Temelie, 29 ani

„Dezastru. Prima grijă când mă urc în autobuz este să deschid toate geamurile"

Florentina Costea, 40 de ani

„Este jale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 33 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°