Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George R.R. Martin: Vreau ca cititorii mei să se întrebe mereu- ‘Acum ce se va mai întâmpla?’

Publicat in Romania Libera, vineri 15 iulie 2011 ·

Producţia HBO "Game of Thrones" /Urzeala tronurilor/ l-a făcut faimos şi printre cei care nu sunt fani fantasy. Totuşi, pentru cunoscători şi critici, saga lui George R.R. Martin, "Cântec de gheaţă şi foc", este una dintre cele mai bune opere fantasy ale secolului, comparabilă cu capodopera lui Tolkien, "Stăpânul Inelelor".

Odată ce ai început să citeşti "Urzeala tronurilor" (publicată pentru prima dată în 1994), ştii că nu te vei mai opri până nu sfârşeşti toate romanele. Devorezi "Încleştarea regilor", "Iureşul săbiilor" şi "Festinul ciorilor" şi, apoi... aştepţi. Partea a patra a seriei ('Festinul ciorilor') a fost publicată în 2005.

Fanii au aşteptat şase ani pentru "Dans cu dragonii", lansată în Statele Unite, în urmă cu câteva zile.

"Când scriam "Festinul Ciorilor", prin 2003 sau 2004, a devenit aşa de mare, încât eu şi editorii mei ne-am dat seama că trebuie să fie împărţită în două. Nu era teminată, la acel moment, însă am decis să împart cartea în funcţie de regiunea geografică şi să spun povestea completă a câtorva personaje, continuând, în paralel (în ‘Dans cu dragonii', n.r.), cu povestea celorlalte personaje ( precum Tyrion, Daenerys şi Jon Snow, n.r.). Cele două cărţi se desfăşoară în paralel: în amândouă, povestea începe la cinci minute după "Iureşul săbiilor", explică scriitorul George R.R. Martin, într-un interviu publicat în revista americană 'The Atlantic'.

De altfel, autorul arată că, şi dacă ar fi să se întoarcă în timp, ar lua aceeaşi decizie. "Dacă n-aş fi despărţit povestea, ar fi fost una singură apărută pe piaţă anul acesta, iar cititorii ar fi aşteptat zece ani, în loc de şase", şi-a explicat Martin poziţia.

În interviul din 'The Atlantic', scriitorul american şi-a exprimat speranţa că va reuşi să încheie saga aşa cum a plănuit-o: cu încă două cărţi. În 1994, când a apărut pe piaţă "Urzeala tronurilor", scriito

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Portalul de servicii online al MAI a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori

Mediafax acum o ora
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne (https://hub.mai.gov.ro/O) a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori, fiind create peste 462.000 de conturi, anunţă reprezentanţii instituţiei. Serviciul de eliberare online a cazierel

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Dolj: Copil înecat într-o baltă din zona unui baraj. Poliţia a deschis dosar penal pentru a stabili împrejurările decesului

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat, în seara zilei de 1 iunie, într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj. Trupul băiatului a fost găsit, însă era prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, deschiderea

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum o ora
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 4 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

SRI, căderea în purgatoriu si ieșirea

Ziua News acum 52 minute
Ceea ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în interiorul Serviciului Român de Informații dar și în ceea ce-i privește pe unii rezerviști este extrem de periculos și începe să bubuie în plan intern și extern. O importantă instituție a statului menită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum 2 ore
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone

News.ro acum 23 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°