Marile cancelarii de pe mapamond sunt in unanimitate de acord ca potenta economica devine tot mai mult o miza care reclama atentie maxima. Actuala criza este, de fapt, declicul unui sistem de alarma sensibil la orice parametru dat peste cap. Sau, daca vreti, varful unui aisberg "impins" pribeag pe undele unui ocean, pentru a-i testa comportamentul.

La fel de bine poate fi o consecinta a schimbarilor nu intotdeauna inspirate ori, si mai grav, a unor decizii ascunse. Cuibul acestora din urma se afla in stratosfera financiar-bancara accesibila unui numar restrans de "zei ai banului".

In documentatia de specialitate circula o teorie conform careia un episod al evolutiei pietei mondiale, intins pe trei decenii, este pe cale sa ia sfarsit. Mai exact, cel cuprins intre 1980 si 2010, anul in curs fiind inertial. Economia mondiala isi schimba strategiile, dupa ce in intervalul de timp mentionat factura sa a urmat directia liberala, ma rog, neoliberala, in care scripetele de baza s-a numit oferta.

Apropo de modul de gandire al liberalismului economic. Unul dintre cei mai aprigi contestatari ai sai, germanul Friedrich List, sustinea in urma cu aproximativ 200 de ani ca acest tip de politica avantajeaza net statele dezvoltate in detrimentul celor ramase in urma. Principala sa trasatura este egoismul, cel care ignora fortele productive si natiunea in ansamblul ei. Neamtul cu pricina zicea in continuare ca profilul ii este dominat de trei caracteristici decisive: cosmopolitismul, individualismul si materialismul.

Acel economist era de parere ca adevarata putere economica a unei tari consta in forta ei productiva, capabila sa perpetueze crearea de bogatie in proportii tot mai consistente. Adica, putinta de construire a valorilor este infinit mai importanta decat bogatia insasi.

Revenind la trendul ce da sa se impuna pe vii