Numărul turiştilor europeni în Siria a scăzut în ultimele luni până la nivelul zero, a scris vineri un cotidian saudit, citând-o pe ministrul sirian al turismului, Lamia Aassi, relatează NewsIn.
Potrivit sursei citate, "această criză a fost provocată de către societăţile de asigurări şi cele de turism, care renunţă să mai facă rezervări în hoteluri sau să le dea asigurare medicală europenilor, din cauza deteriorării bruşte a situaţiei politice din ţară".
Ministrul sirian a spus că, din cauza reducerii numărului de vizitatori străini, veniturile industriei turistice au scăzut cu 60%, iar rata de ocupare a hotelurilor a scăzut cu 99%.
Turismul reprezintă una dintre principalele surse de venituri ale ţării. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului, peste 8 milioane de oameni au vizitat Siria anul trecut, veniturile din acest sector ridicându-se la 3,75 miliarde de dolari.
Începând din 15 martie, regimul sirian se confruntă cu o contestare populară fără precedent. Pentru a calma nemulţumirea populară, preşedintele Bashar al-Assad a ridicat starea de urgenţă, în vigoare din 1963, şi a promis reforme economice şi politice. Cu toate acestea, revolta populară ia amploare, iar autorităţile recurg la folosirea forţei şi adesea trag cu gloanţe reale sau recurg la desfăşurarea artileriei grele. Potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului, peste 1.400 de civili şi 350 de membri ai forţelor de ordine şi-au pierdut viaţa în protestele din Siria.
Numărul turiştilor europeni în Siria a scăzut în ultimele luni până la nivelul zero, a scris vineri un cotidian saudit, citând-o pe ministrul sirian al turismului, Lamia Aassi, relatează NewsIn.
Potrivit sursei citate, "această criză a fost provocată de către societăţile de asigurări şi cele de turism, care renunţă să mai facă rezervări în hoteluri sau să le dea asigurare medicală europenilor, din