Crema culturii româneşti şi-a dat întâlnire la conacul din localitatea Călineşti la o şcoală de vară pentru tineri. Cei interesaţi de viitorul ţării sunt invitaţi la dezbaterile şi seminariile organizate de lectori universitari şi oameni de cultură din ţară.
Conacul Miclescu, situat la 20 de kilometri de Botoşani, în localitatea Călineşti, a fost ridicat în jurul anului 1600 de una dintre cele mai mari familii de boieri care a stăpânit o bună parte din pământurile judeţelor Botoşani şi Suceava. Conacul este o perlă a arhitecturii româneşti şi a fost refăcut în totalitate după modelul celui din 1940 de către arhitectul Şerban Sturdza, văr cu Radu Alexandru Miclescu, moştenitorul proprietăţii.
Cazare gratuită
După trei decenii petrecute în Occident, descendentul boierilor Miclescu şi-a propus să transforme conacul într-un pol al culturii româneşti. Pentru o săptămână, una dintre casele de pe domeniu găzduieşte o şcoală de vară pe tema „Democraţia, între libertate şi responsabilitate“. Studenţi eminenţi din centrele universitare, cu vocaţie de lideri, interesaţi de renaşterea spiritului comunitar, participă la seminarii şi dezbateri.
„Suport toate cheltuielile şi ofer casa de oaspeţi tinerilor care au ceva de spus pentru România. Sunt cazaţi aici, se pot relaxa şi pot avea discuţii cu lectori universitari şi oameni importanţi ai momentului. Vrem să încurajăm tinerii să se exprime şi să se implice în viitorul ţării“, a declarat Radu Alexandru Miclescu, proprietarul conacului. Acţiunea organizată de Fundaţia Creştin-Democrată a început luni, 11 iulie, şi se va încheia duminică.
Pe lista invitaţilor se află fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, Adrian Papahagi, consilier al Ministrului Afacerilor Externe, Radu Carp, directorul general al Institutului Diplomatic Român şi lector la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea Bucu