Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şatra: Evacuaţi de Primărie, 11 oameni şi-au instalat tabăra sub cerul liber (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, luni 18 iulie 2011 ·

În mijlocul oraşului, între o facultate şi piaţa de vechituri, trecătorii se uită ba cu mirare, ba cu dezgust la "locuinţele" încropite din cârpe pe spaţiul verde din faţa Căminului Cominca.

Ţoalele întinse pe sârme ascund un grup de 11 oameni care de mai bine de o lună îşi duc traiul în stradă, mâncând ce apucă, iar unii înveselindu-se cu o bere, în bordeiele improvizate din paturi, oale şi mobilă, singura lor avuţie. Din cauza datoriilor mari, au fost evacuaţi la începerea lucrărilor de renovare şi spun că nici în ruptul capului nu vor să meargă la azilul de noapte. Din teamă, zic ei, din încăpăţânare, ar putea spune alţii.

Afară, că renovăm!

Scena din strada Octavian Goga este aproape neverosimilă pentru acest secol. Fiecare persoană are locul ei, aranjat cu paturi, înconjurat de dulapuri vechi şi decorat cu scaune de tip taburet folosite şi ca mese. Fără a băga în seamă agitaţia de pe drum, o bătrânică spală rufe într-un lighean, un tânăr doarme la umbră, iar o femeie vinde haine şi pantofi vechi.

Casă pentru orădenii cu probleme financiare grave şi fără un domiciliu stabil, Centrul de Cazare Temporară nr. 1, cum e denumit oficial Căminul Cominca, adăpostea până de curând 175 de persoane în 52 de camere. Fiind degradat, însă, imobilul aflat în grija Administraţiei Imobiliare Oradea a primit finanţare pentru lucrări de renovare, prin Programul Operaţional Regional, în valoare de 3,64 milioane lei.

În luna iunie, pentru a putea demara lucrările, AIO a evacuat chiriaşii şi i-a mutat, temporar, în alte centre. Însă nu şi pe cei care aveau restanţe la cheltuielile de întreţinere. Deşi aveau de plătit o chirie modică, de numai 7,78 de lei pe lună, la care se adăugau cheltuielile comune de 25 de lei şi curentul plătit în funcţie de consumul fiecărei camere, o parte din locatari au reuşit să adune datorii de mii de lei, aşa că ei n-au primi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 2 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 4 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum o ora
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 6 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 5 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

20°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°