Mesajul a fost trimis. Multumesc!

\"Autostrăzile viitorului\" ne pun pe harta țărilor vestice cu 2.000 km

Publicat in Capital, luni 18 iulie 2011 ·

În prezent, rețeaua națională de autostrăzi se ridică la numai 313,5 km, ceea ce ne poziționează printre ultimele locuri în Europa. Proiectele aflate în derulare plus cele pentru care au fost semnate contractele în lunile mai-iunie ne majorează rețeaua autostrăzilor la 845 km, care ar trebui să fie gata în cinci ani, așa cum a declarat, pentru Capital, ministrul transporturilor, Anca Boagiu.

Dar, prin "autostrăzile viitorului", România va ajunge pe "harta țărilor vestice" cu o lungime de 2.000 km de autostradă.

Este vorba de proiectele Ploiești-Albița și Târgu Mureș-Ungheni, la care se adaugă binecunoscuta Autostrada Transilvania.

În primul caz (Ploiești-Albița), autostrada va fi împărțită în doua tronsoane, și face parte chiar dintr-un corridor paneuropean. Este vorba de coridorul IX, care are următorul traseu pe teritoriul României: Giurgiu – Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Bacău – Roman – Iaşi - Sculeni) realizează legătura Nord – Sud, preluând traficul din cea mai mare parte a regiunii Moldova. Coridorul IX asigură cale directă de ieşire spre Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

Primul tronson va avea o lungime de 133 km și face legătură între Ploiești, Buzău și Focșani. Studiul de Prefezabilitate a fost elaborat de către "Asocierea Consilier Construct SRL şi Consitrans SRL " încă din anul 2006. Studiul de Fezabilitate urmează să fie elaborat de Louis Berger Group și se va finanța dintr-un împrumut BEI, conform datelor disponibile pe site-ul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Celălalt tronson va face legătura între Focșani și Albița, având o lungime de 155 km. Costurile au fost estimate la 1,55 miliarde de euro, conform studiului de prefezabilitate realizat în 1998 de către IPTANA.

Al doilea mare proiect este autostrada de la Târgu Mureș-Iași-Ungheni. "În prezent

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 59 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 47 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 31 minute
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Astăzi are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Botosani News acum 36 minute
Absolvenții de gimnaziu vor susține astăzi proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. La nivelul județului Botoșani sunt peste 3.600 de elevi care susțin examenul. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie 2024. Comunicarea r

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

24°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

22°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°