Persoanele care au acest sindrom sunt fie foarte dependente de partener, fie sunt mai degrabă indiferente.
Lipsa de interes bruscă a partenerului sau, dimpotrivă, un comportament afectuos manifestat dintr-odată poate declanşa ceea ce psihologii numesc teama de abandon. Anxietatea îşi are rădăcinile în copilărie.
„Copilul de orice sex dezvoltă frica de abandon, o anxietate cu care ne naştem şi pe care psihicul o structurează pe măsură ce întâlneşte diverse situaţii de viaţă. Strigătul pe care îl scoate copilul atunci când este lovit la fund de către doctor este prima expresie a anxietăţii. Mai apoi, atunci când mama se îndepărtează de bebeluş, el este speriat că-şi pierde sursa de hrană şi de securitate afectivă. Copilul încearcă atunci să atragă atenţia, plângând", explică Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie. Dacă obţine imediat ce vrea, dezvoltă un comportament isteric, iar dacă mama nu vine, copilul renunţă să mai plângă şi-şi va găsi toate resursele în interiorul lui.
Psihoterapeutul Alina Zevedei este de părere că primele nouă luni sunt vitale pentru bebeluş. „Ruperea de mamă este trăită foarte dramatic, de aceea, în primele nouă luni bebeluşul trebuie să stea cu mama lui, nu să fie trimis la bunici. După această perioadă, mama poate pleca la intervale mici de timp". Un tată absent, un cuplu de părinţi concentraţi pe propria relaţie, venirea pe lume a unui frate, o vacanţă la bunici sau moartea unui bunic foarte drag pot declanşa, de asemenea, teama de abandon.
Învăţaţi-i treptat pe copii să aibă momente de singurătate
Copiii care sunt obişnuiţi treptat să aibă şi momente de singurătate vor învăţa să gestioneze cum trebuie absenţa părinţilor. „Copilul trebuie învăţat să se separe de părinţi într-o manieră calmă şi încrezătoare. Încă de foarte mic, e bine să-i lăsăm momente doar pentru el, chi