Şoferii RATB care au întrerupt vineri, pentru câteva ore, circulaţia transportului public s-au întors la serviciu. Cei 300 de angajaţi au renunţat la „serviciul taxi” când au aflat că la sediul RATB s-au depus 350 de cereri de angajare.
Solicitările invocate la protestul spontan de vineri, care a durat aproape 15 ore, au fost discutate din nou ieri, la sediul RATB din Bucureşti. Astfel, suspendarea serviciului de noapte, adică transportarea şoferilor de la serviciu acasă, era încă principala nemulţumire a celor aproximativ 300 de protestatari. „Acest serviciu a fost suspendat odată cu introducerea liniilor de noapte, pentru că nu ar mai fi maşini care să ducă şi să aducă 4.000 de şoferi la serviciu", a explicat ieri, cu jumătate de oră înainte de negocieri, Mircea Ionescu, liderul sindicaliştilor RATB.
Transportul la serviciu, o „lege nescrisă"
Reprezentantul angajaţilor a adăugat că reacţia pe alocuri agresivă şi ilegală a colegilor lui, care a presupus abandonarea mijloacelor de transport pentru a veni la sediul RATB să-şi ceară doleanţele, a fost ca „furtuna de duminică-noapte" din Bucureşti. Ionescu a precizat că transportarea angajaţilor nu este trecută în contractul de muncă, dar că este „o lege nescrisă" de foarte mult timp. În replică, Adrian Criţ, directorul general al RATB, susţinea că, dacă şoferii plătiţi în medie cu 2.800 de lei vor mai sabota transportul public, va apela la Serviciul de Resurse Umane pentru desfacerea contractului lor de muncă. „Avem peste 350 de cereri de angajare, aşa că, îi putem înlocui. Mai mult, vom calcula pierderile şi vom vedea cum le vor plăti", a precizat Criţ, înaintea discuţiilor cu sindicaliştii.
Se montează orarul curselor de noapte
Astfel, după negocieri făcute în timp-record, de 10 minute, pretenţiile celor 300 de protestatari au fost abandonate, iar oamenii vor veni ş