Parchetul General a decis neinceperea urmaririi penale impotriva presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, care era acuzata de fraudarea votului pe Legea pensiilor.
Magistratii au respins, astfel plangerea formulata de PSD, se arata intr-un comunicat al Parchetul General postat luni pe site-ul oficial al institutiei.
Alaturi de ea a scapat de sub urmarirea penala si deputatul Sever Voinescu, care la acel moment era secretar al Camerei Deputatilor.
"Din analiza materialului administrat in cauza a rezultat ca nu a fost comisa o fapta prevazuta de legea penala sub aspectul lipsei cvorumului de sedinta, deoarece Regulamentul Camerei Deputatilor prevede procedura de urmat pe parcursul desfasurarii activitatii de legiferare, dar si remediile situatiilor in care parlamentarii contesta respectarea acestor proceduri.
In cauza, potrivit stenogramelor sedintei, a rezultat ca a existat cvorum pentru votul legii sistemului unitar de pensii, acesta nu a fost contestat potrivit procedurilor parlamentare, ci confirmat prin respingerea propunerii de reluare a votului", se arata in motivarea deciziei Parchetului.
Magistratii au facut referire si la faptul ca Anastase a propus reluarea votului pe Legea pensiilor, dar a fost respinsa, iar votul prin ridicarea mainii a fost validat de plen.
"Astfel, a rezultat ca la data de 20.09.2010, Presedintele Camerei Deputatilor, Anastase Roberta Alma, a propus in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor inscrierea pe ordinea de zi a Plenului propunerea cu privire la oportunitatea reluarii votului asupra proiectului de lege, dar propunerea a fost respinsa, asa incat, din perspectiva procedurilor parlamentare, s-a consacrat votul din 15 septembrie 2010.
De asemenea, din actele premergatoare efectuate in cauza, a rezultat ca presedinta Camerei Deputatilor, A