Intr-un moment cand bursele isi revin greu, dar se prabusesc usor, cand dobanda de la banci nu acopera nici macar inflatia, ca sa nu vorbim de vreun castig, iar afacerile au ajuns un joc nesigur, singura investitie rentabila ramane tot cea pe care au contat parintii nostri, bunicii, mosii si stramosii: aurul.
E drept ca aurul - depozitat la ciorap sau in seif-ul bancii - nu-ti baga dobanda lunar in traista, dar, una peste alta, pretul aurului a crescut in 2010 cu 25%. Nicio bursa si nicio banca din lume nu-ti asigura asemenea randament.
Era si normal. Vazand ca si bursa, si bancile, si afacerile aduc mai mult paguba decat castig, omul cauta un loc cat mai sigur pentru economiile sale sau capitalul pus la pastrare pentru zile mai bune. Automat, ajunge la aur.
Aurul devine din ce in ce mai cautat. Ca rezultat, pretul aurului creste, deponentii scot banii din banci ca sa cumpere aur, pretul metalului creste si mai mult, ratingurile devin amenintatoare, iar aurul urca spectaculos.
In conjunctura actuala, nimic nu poate frana goana dupa aur a investitorilor si, deci, cresterea progresiva a pretului lui, asa cum o face cresterea ratei dobanzilor de referinta, care sa permita bancilor sa ofere dobanzi avantajoase, sa atraga din nou capital si sa diminueze presiunea asupra aurului.
Asa ceva nu se intampla. Dimpotriva, insasi bencile centrale cumpara aur. In anul 2010, cumparasera 73 de tone, dupa ce in perioada dintre 1989 si 2009 nu numai ca nu cumparasera niciun gram, dar isi vindeau aurul din rezerve, an de an.
Chiar si bijuteria este o mica investitie
Referindu-se la toate acestea, un articol publicat pe portalul francez La Tribune apreciaza ca trendul va continua implacabil. Sunt semne ca bancile centrale din Orientul Mijlociu (Quatar, Iordania si chiar Iran) au cumparat recent aur in can
