Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Degenerescenţa maculară

Publicat in Jurnalul, marți 19 iulie 2011 ·

Diagnostic

Investigaţiile presupun un exament oftalmoscopic (care evidenţiază depozitele specifice şi modificările de aspect ale retinei), angiografia (care indică anomaliile vasculare locale), tomografia în coerenţa optică (OCT) care studiază amănunţit morfologia retinei, strat cu strat, inclusiv stratul pigmentar care este cel mai profund, examenul de autofluorescenţă (care poate observa de asemenea stratul pigmentar). Un test simpu este testul Amsler. Acesta foloseşte un desen cu un câmp de linii întretăiate, orizontale şi verticale. Se priveşte în centrul câmpului, cu un singur ochi. Dacă unele dintre aceste linii sunt şterse, deformate, este vorba despre de­ge­nerescenţa maculară. Odată precizat diagnos­ticul, va trebui ca bolnavul să îşi facă acest test acasă, zilnic sau de câte ori recomandă medicul, pentru a surprinde instalarea formei exudative. Degenerescenţa maculară uscată se clasifică în stadiul precoce, intermediar şi avansat. Apariţia degenerescenţei exudative este interpretată totdeauna ca o complicaţie.

Tratament

Din păcate, nu există un tratament specific pentru degenerescenţa maculară. În forma uscată, Institutul Naţional al Ochiului (NEI) din SUA recomandă o formulă zilnică, ce conţine cantităţi suplimentare de vitamine şi antioxidanţi: 500 mg vitamina C, 400 UI vitamina E, 15 mg betacaroten (contraindicat la fumători), 80 mg zinc, 2 mg cupru. Aceste substanţe, în dozele stabilite, nu pot fi obţinute din dieta zilnică, chiar dacă aceasta este foarte sănătoasă. Formula respectivă nu este infailibilă, dar studiile au arătat că încetineşte progresia bolii, împiedică instalarea bolii şi la celălalt ochi şi scade riscul evoluţiei spre forma umedă. De asemenea, pentru îmbunătăţirea vederii se poate implanta chirurgical o lentilă.

În degenerescenţa maculară umedă se poate recurge la tratamente care împiedică creşte

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum o ora
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 2 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Cum profită FCSB de triumful lui Real Madrid din finala Ligii Campionilor

HotNews acum 2 ore
„Galacticii” au câștigat sâmbătă searp al 15-lea trofeu UCL, după 2-0 cu Borussia Dortmund. FCSB a urmărit cu interes finala Champions League, una care influențează considerabil traseul „roș-albaștrilor” în preliminariile viitorului sezon, scrie Gol

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 2 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum o ora
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 2 iunie 2024. Care sunt numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 2 iunie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La ultimele trageri, Loteria Română a acordat peste 16.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 868.300 de lei.

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 11 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Prognoza meteo 2 iunie 2024: Vreme de vară în toată țara. Unde va fi cel mai cald

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că duminică, 2 iunie 2024, temperaturile vor continua să crească în aproape toată țara astăzi. Vremea va fi călduroasă, cu șanse reduse de precipitații spre seară și noaptea.

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

27°
dum.

20°/27°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°