Opt suflete îşi trăiesc copilăria şi adolescenţa pe holurile secţiei de Hemodializă ale Spitalului de Pediatrie din Galaţi. Dependenţi de nişte aparate pentru se menţine în viaţă, aceşti tineri au încetat să spere că mai pot fi de folos societăţii.

Anul acesta, Claudia Pralea, din Crăieşti, împlineşte 26 de ani. La vârsta la care alţi tinerii de vârsta ei îşi construiesc o carieră şi îşi întemeiază familii, Claudia nici nu îndrăzneşte să viseze la asemenea lucruri. Boala pe care o are nu-i permite să ducă o existenţă normală şi să-şi găsească un serviciu. Insuficienţa renală a legat-o pe vecie de un aparat menit să-i cureţe sângele, tratament fără de care nu ar putea trăi. De trei ori pe săptămână Claudia, vine cu ambulanţa 120 de kilometri la Galaţi, pentru dializă. A preferat să continue aici tratamentul, fiind obişnuită cu locaţia şi medicii care au îngrijit-o timp de opt ani.

Claudia şi-a dorit foarte mult să devină profesoară, dar boala i-a spulberat acest vis. Dependenţa de „rinichiul artificial" a forţat-o să renunţe la studii, iar de curând tânăra a început să aibă dificultăţi de fiecare dată când încerca să se angajeze.

Citeşte în cotidianul Adevărul povestea impresionantă a celor condamnaţi să fie dependenţi de aparate.