Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu salariul lui Contador s-ar putea ţine 15 ediţii din Turul României

Publicat in Adevarul, marți 19 iulie 2011 ·

Campionul spaniol are un salariu anual de 3,1 milioane de euro. Cu banii aceştia, ”Mica Buclă” s-ar putea organiza timp de un deceniu şi jumătate. Oficialii FRCT au încercat să obţină sprijin financiar din partea Ministerului Turismului, pentru ediţia din acest an, însă demersul lor n-a avut câştig de cauză.

Fără să fie cei mai răsfăţaţi sportivi din lume, participanţii la Turul Franţei, principala competiţie de ciclism pe şosea, aflată în curs de desfăşurare, obţin bani frumoşi la care nici nu visează colegii lor in ţara noastră. Victorios în trei ediţii ale competiţiei (2007, 2009 şi 2010), Alberto Contador, de pildă, are cel mai mare salariu dintre toţi rutierii aflaţi în activitate. Potrivit cotidianului ”AS”, echipa Saxo Bank virează anual 3,1 milioane de euro în contul său. Adică o sumă cu care Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon ar putea organiza ”Mica Buclă” timp de 15 ani – bugetul pentru ediţia 2011 a fost de 200.000 de euro ! Fireşte că Alberto Contador nu trăieşte doar din salariu. ”Grosul” câştigurilor sale financiare vine din primele oferite de organizatorii diverselor curse pentru performanţele sale.

Cu un salariu de 1,2 milioane de euro brut, pe an, Philippe Gilbert n-are nici el motive să fie nemulţumit. Câştigând prima etapă din această ediţie a Turului Franţei, belgianul a adunat destul cât să-şi cumpere o maşină buniciă. El a primit 8.000 de euro pentru că a trecut primul linia de sosire la Mont des Alouettes, iar restul până la 11.950 i-au venit din obţinerea tricourilor galben (350), verde (300) şi alb cu buline roşii (300), precum şi de pe urma victoriei din căţărarea de categoria a 4-a (200) şi a celei obţinute cu echipa (2.800).

Câştigul lui Messi în două săptămâni

Valoarea totală a premiilor oferite celor mai buni rutieri din Turul Franţei este de 2.021.200 de euro, cam un sfert din această sumă (450.000)

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 10 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 11 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 7 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 8 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Ministerul Culturii, după moartea actriței Ileana Stana Ionescu- „A fascinat generaţii întregi”

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu. Prin intermrdiul unui mesaj pe pagina de socializare, reprezentanții ministerului punctează că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fi

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 5 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 10 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°