Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate titularizare 2011: 70% dintre dascăli au picat

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 iulie 2011 ·

Candidaţii care aspiră la un post de titular în învăţământ au obţinut la examen rezultate asemănătoare cu cele ale elevilor care au dat Bac-ul. Dascălii cu note mici vor îngroşa numărul suplinitorilor. Sursa: ADRIAN PÎCLIȘAN

Ca în fiecare an, examenul de titularizare ridică întrebări privind pregătirea specialiştilor de la catedră şi a absolvenţilor de facultate dornici să intre în învăţământ. În acest an, 70% dintre cei care au susţinut examenul de titularizare nu au reuşit să ia nota minimă necesară.

Astfel, doar 30% dintre candidaţi au luat peste nota 7, în timp ce 38% dintre ei au avut lucrări notate între 5 şi 7, iar 32% sub 5. Rezultatele nu au fost neapărat surprinzătoare, dat fiind faptul că nici anul trecut situaţia nu a fost cu mult mai bună. În 2010, au luat peste nota 7 doar 39% dintre candidaţi.

Mai îngrijorătoare decât notele puţine peste 7 sunt cele 52 de note de 1 luate la titularizare, jumătate dintre ele fiind obţinute de candidaţii pentru o catedră de educaţie fizică şi sport. La polul opus, sunt 26 de note de 10, cu 20 mai puţine decât anul trecut.

Aşa Bac, aşa titularizare

Lamentările din acest an vizavi de performanţa profesorilor sunt privite de multă lume în raport cu rezultatele obţinute de absolvenţii de liceu la examenul de Bacalaureat.

"Cerem copiilor să ştie de toate, iar profesorii lor nu reuşesc să ia o notă bună la titularizare. În aceste condiţii, de ce să le ceri copiilor mai mult decât ştiu profesorii lor?", este întrebarea retorică a preşedintelui Asociaţiei Părinţilor Elevilor, Mihaela Gună.

Motivele rezultatelor slabe obţinute la titularizare nu sunt greu de bănuit: pregătirea precară, dezinteresul faţă de o meserie prost plătită şi solicitantă, dezamăgirea celor din sistem faţă de diminuările salariale şi faptul că, pentru mulţi, învăţământul este

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 23 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 23 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 49 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 23 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°