Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Trandafirii" vor să joace în negru la Rugby World Cup! "All Blacks" sunt scandalizaţi

Publicat in Adevarul, marți 19 iulie 2011 ·

Aflată în aceeaşi grupă cu România, la Cupa Mondială de la toamnă, echipa de rugby a Angliei intenţionează să joace în tricouri de culoare neagră! Vestea i-a deranjat teribil pe neozeelandezi, gazde ale competiţiei.

După cum se ştie, selecţionata "All Blacks" îşi trage numele tocmai de la echipamentul ei. Iar până acum nimeni n-a îndrăznit să folosească tricouri negre, cel puţin în competiţiile majore inter-ţări.

Posibilitatea ca englezii să folosească tricouri negre, şi încă la un turneu final al Cupei Mondiale organizat chiar în Noua Zeelandă, i-a deranjat foarte tare pe oamenii din emisfera Sudică. Subiectul a fost dezbătut în ultimele zile, de presa de acolo, iar premierul John Key a reacţionat imediat: "Cred că este o bandă de pretinşi cunoscători ai realităţii. Există o singură echipă care poartă doliu, cu mândrie, iar aceasta este selecţionata All Blacks".

Şeful guvernului de la Wellington nu vorbeşte prostii. În rugby, despre Noua Zeelandă s-a spus că... poartă doliu pentru adversarii pe care îi învinge. Şi nu este o exagerare, nicio echipă din lume neavând palmares favorabil în meciurile cu această selecţionată.

Supranumele "All Blacks" (toţi în negru) a apărut în timpul turneelor efectuate de echipa de rugby a Noii Zeelande în Marea Britanie, la începutul secolului XX. Între septembrie 1935 şi ianuarie 1936, de pildă, ea a disputat 30 de meciuri acolo, câştigând 26. Iniţial, s-a crezut că "All Blacks" vine de la o eroare comisă la tipărirea unei ştiri transmise de un jurnalist britanic, prezent la un meci - s-a spus că acesta a scris "all backs" (toţi înainte, toţi înapoi), iar în ziar a apărut din greşeală "all blacks". Între timp, lucrurile s-au lămurit. N-a fost deloc aşa! Ziaristul în cauză s-a referit chiar la culoarea echipamentului purtat de neozeelandezi, care era negru. Între timp s-a aflat că JA Buttery, u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 10 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 11 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 7 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 8 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Ministerul Culturii, după moartea actriței Ileana Stana Ionescu- „A fascinat generaţii întregi”

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu. Prin intermrdiul unui mesaj pe pagina de socializare, reprezentanții ministerului punctează că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fi

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 5 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 10 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°