Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasada Spaniei: Guvernul vrea să introducă restricţii pentru muncitorii români

Publicat in Romania Libera, marți 19 iulie 2011 · · ·

Guvernul spaniol intenţionează să impună restricţii pe piaţa muncii pentru cetăţenii români, însă nu a stabilit data de la care va fi valabilă această măsură, a comunicat, astăzi, pentru Mediafax, ambasada Spaniei la Bucureşti.

"Va fi vorba despre o măsură de tip tehnic şi care nu va fi retroactivă". "Cu alte cuvinte, ea nu va afecta cetăţenii români care sunt deja rezidenţi în Spania", conchide ambasada.

Spania nu a făcut nici o notificare oficială la Comisia Europeană privind restricţionarea accesului românilor pe piaţa muncii, fiind vorba doar de o intenţie, iar o astfel de decizie ar trebui fundamentată ca urmare a unor schimbări radicale pe piaţa muncii, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Ministerul Muncii.

"Precizăm, din capul locului, că este vorba de o intenţie a oficialilor spanioli. Reprezentanţii spanioli nu au făcut nicio notificare oficială la Comisia Europeană. Potrivit Tratatului pe care l-am semnat cu Spania, decizia oficialilor spanioli de a reintroduce restricţiile pe piaţa muncii trebuie să fie bine fundamentată în urma schimbării radicale pe piaţa muncii. Aşadar, e bine să fim prudenţi, întrucât nu s-a vorbit nicio secundă de interzicerea accesului românilor pe piaţa muncii, ci mai degrabă de o garanţie că românii care ajung la muncă în Spania au contracte ferme de muncă", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), Ioana Şanta.

Toţi cei 861.584 de români care muncesc acum oficial în Spania trebuie să ştie că nu sunt vizaţi şi că eventualele măsuri pe care oficialii spanioli le-ar putea lua nu se aplică în cazul lor, a precizat Ioana Şanta.

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, va merge, mâine, la Bruxelles, unde va discuta cu experţii de la Comisia Europeană despre piaţa muncii în spaţiul comunitar.

Spania va restricţiona piaţa muncii pentru români, di

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost prins bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. Îl critica frecvent pe fostul președinte pe rețelele sociale

Ziare.com acum 23 minute
Un bărbat de 58 de ani, constructor independent de locuințe din Hawaii, a fost reținut duminică în legătură cu o posibilă tentativă de asasinat asupra fostului președinte Donald Trump, informează CNN. Ryan Wesley Routh este suspectat de autorități c

Hong Kong: Prima condamnare în temeiul noii legi a securităţii naţionale, pentru purtarea unui tricou cu mesaj instigator

News.ro acum o ora
Un bărbat din Hong Kong a pledat luni vinovat de răzvrătire pentru că a purtat un tricou cu un slogan de protest, devenind prima persoană condamnată în temeiul noii legi privind securitatea naţională a oraşului, adoptată în martie, relatează Reuters

India: Samsung, Xiaomi şi alte companii s-au înţeles cu Amazon şi Flipkart pentru a lansa exclusiv produse pe site-urile web indiene ale firmelor de comerţ electronic

News.ro acum 43 minute
Samsung, Xiaomi şi alte companii de smartphone-uri s-au înţeles cu Amazon şi Flipkart, parte a Walmart, pentru a lansa exclusiv produse pe site-urile web indiene ale firmelor de comerţ electronic, încălcând legile antitrust, potrivit rapoartelor de

Kamala Harris, după tentativa de asasinat asupra lui Trump: Condamn violenţa politică

Mediafax acum 56 minute
„Sunt profund tulburată de posibila tentativă de asasinare a fostului preşedinte Trump de astăzi. Pe măsură ce adunăm faptele, voi spune clar: condamn violenţa politică. Cu toţii trebuie să ne facem datoria pentru a ne asigura că acest incident nu d

Furtuna Boris: Un mort în Polonia, patru dispăruţi în Cehia

News.ro acum 2 ore
O persoană s-a înecat în Polonia şi alte patru sunt date dispărute în Cehia vecină, ca urmare a ploilor torenţiale şi a creşterii nivelului râurilor provocate de furtuna Boris, au anunţat duminică autorităţile din ambele ţări, potrivit AFP. Furtuna

Bărbat reţinut după tentativa de asasinat asupra lui Trump. Ce postări făcea suspectul pe reţelele de socializare

Mediafax acum 46 minute
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reţinut duminică în legătură cu posibila tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump în Florida. El este un constructor independent de locuinţe la preţuri accesibile din Hawaii, scrie CNN.

Câștigătorul celor peste două milioane de euro, marele premiu la Joker, e din Giurgiu. Biletul norocos a costat 24,5 lei

Libertatea acum 13 minute
Un giurgiuvean a câștigat duminică seară marele premiu la Joker, în valoare de aproape 12 milioane de lei (peste două milioane de euro). Biletul norocos a costat 24,5 lei, a anunțat Loteria Română, potrivit Antena 3.

Video CFR Cluj – FCSB îl bagă pe Dan Petrescu în depresie fotbalistică: victorie ratată, după gafe uriașe

Adevarul acum 9 ore
CFR Cluj – FCSB, cea mai așteptată întâlnire din runda cu numărul 9, a pus față în față echipele care ne-au reprezentat în play-off-ul cupelor europene. Cu rezultate diametral opuse! Dacă ardelenii s-au făcut de râs, cu Pafos (Cipru), în schimb, FCS

Cod portocaliu de ploi torențiale în această noapte în județul Galați

HotNews acum 8 ore
Meteorologii au emis duminică seară o avertizare de tip nowcasting de Cod portocaliu pentru mai multe zone din Galaţi, valabilă până la 1 noaptea, fiind aşteptate ploi care vor acumula 25…35 l/mp. „Se vor manifesta ploi care vor acumula 25…35 l/mp.

Handbal masculin: Valentin Samungi, campion mondial în 1970, a decedat la vârsta de 82 de ani

News.ro acum 13 ore
FR Handbal anunţă, duminică, decesul lui Valentin Samungi, component al naţionalei care câştiga titlul mondial în 1970. Valentin Samungi a jucat pentru echipa naţională între anii 1961-1973, în 113 meciuri oficiale, marcând 134 de goluri. A câştigat

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/21°
mar.

13°/25°
mie.

16°/19°
joi

16°/22°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/21°
mar.

15°/25°
mie.

15°/21°
joi

13°/22°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/22°
mar.

15°/23°
mie.

17°/19°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/18°
mie.

12°/23°
joi

13°/23°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

9°/21°
mie.

12°/26°
joi

14°/24°