Moda naturalizării jucătorilor străini, prezentată cu succes de nemţi la turneul final U17, a fost preluată şi de români. Cu gândul la titlul continental la U19, federalii au „scotocit" bine în ampla lor bază de date şi au apelat la serviciile unor juniori care au dublă cetăţenie: mijlocaşii Patrick Walleth şi Amet Enghin.
Walleth s-a născut în Germania, la Nurenberg. Părinţii lui sunt nemţi de origine română, iar bunicii locuiesc lângă Jimbolia, în Banat. Walleth şi-a luat paşaportul românesc în acest an, gândindu-se în mod expres la şansa de a juca în echipa naţională a României. „Sufletul meu e de român. Pentru România voi da totul", a spus Patrick. Fotbalistul a jucat doi ani pentru reprezentativa sub 15 ani a Germaniei şi este legitimat la FC 04 Ingolstadt, echipă din Bundesliga 2. Doar pe jumătate român e şi Enghin Amet, de la Juventus Bucureşti. Puştiul care a împlinit ieri 19 ani provine dintr-o familie de turci, însă el a ţinut neapărat să reprezinte România.
„Ai mei n-au avut nimic împotrivă. Eu mă simt român şi îmi doresc ca peste câţiva ani să joc la naţionala mare", a mărturisit fotbalistul. O altă „pată de culoare" în lotul tricolor o reprezintă chiar căpitanul echipei U19, Romario Benzar. Originar din Timişoara, mijlocaşul a primit numele fostului mare fotbalist brazilian, iar părinţii lui speră să ajungă la fel de cunoscut precum starul sud-american. Până să-i depăşească performanţele lui Romario, Romario de România, legitimat la Viitorul Constanţa, Academia lui Gică Hagi, a trecut un obstacol important în această vară: şi-a luat BAC-ul.