Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După Urziceni, urmează lotul Timişoara » Steaua ia diamantele lui Poli: Goga, Bourceanu şi Nikolici

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 20 iulie 2011 ·

Goga, Bourceanu şi Nikolici sînt rezolvaţi de Steaua, dar Gigi şi Marian Iancu discută şi despre alţi 2-3 jucători care ar putea fi incluşi în tranzacţia pe axa Bega-Ghencea.

Steaua se pregăteşte de un nou transfer en-gros din Liga 1, după modelul celor 7 fotbalişti aduşi anul trecut de la Unirea Urziceni. Profitînd de faptul că Poli Timişoara a fost retrogradată oficial după decizia TAS de luni, Becali i-a propus lui Marian Iancu o colaborare. E vorba despre trecerea mai multor jucători de pe Bega în Ghencea, la majoritatea dintre ei cele două cluburi urmînd să fie coproprietari.

Goga, Bourceanu şi Nikolici ca şi semnaţi

Primii trei pe care Steaua i-a trecut pe listă sînt Bourceanu, Goga şi Nikolici. Aceştia sînt preferaţii lui Becali şi cele două părţi sînt aproape de a ajunge la un acord, fiind de aşteptat ca ei să semneze cu Steaua în aceste zile. Singurul impediment ar putea fi interesul Vasluiului pentru primii doi, dar moldovenii nu pot face transferuri decît după 10 septembrie, iar noile achiziţii ar rata primele etape, dar şi meciurile din Europa.

Pe Sepsi îl vrea MM, pe Axente, Gigi

Pe lîngă Goga şi Bourceanu, cei doi patroni vor mai discuta şi despre alţi fotbalişti. Următorii pe listă sînt Sepsi şi Axente. Primul e dorit în mod expres de MM, cel care îl consideră pe Sepsi cel mai bun fundaş stînga din ţară. Al doilea e o ţintă mai veche a lui Gigi Becali, care a dorit să-l aducă pe Axente şi acum un an. MM însă nu-l vrea pe acesta. "Mi-a spus Mihai Stoica faptul că, deşi îl apreciază pe Axente, Steaua e acoperită pe acel post", a declarat ieri agentul lui Axente, Florin Iacob. Curtean ar putea ajunge şi el în Ghencea datorită faptului că e un jucător polivalent, el evoluînd pe orice post la mijlocul terenului: dreapta, stînga, dar şi mijlocaş central ofensiv.

18 goluri au marcat cei 4 jucă

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 59 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 34 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 48 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°