Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Stejarii" fac pregătire în stil comando

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iulie 2011 ·

Fie că sunt înaintaşi, fie treisferturi, componenţii lotului naţional au alergat sau au mers cu bicicleta, parcipând şi la curse de bărci pe Valea Prahovei

Foto: www.frr.ro

Cu gândul la Anglia, Scoţia, Argentina şi Georgia, echipele pe care le vor înfrunta la Cupa Mondială din septembrie, cei 30 de componenţi ai lotului naţional de rugby participă săptămâna aceasta, la Predeal, la o pregătire în stil comando.

Mulţi dintre ei, în special "veteranii", ştiu cu ce se mănâncă asta. În 2003 şi în 2007, tot înainte de Rugby World Cup, au făcut tiroliană şi coborâri în rapel la graniţa dintre Franţa şi Spania. Pentru cei chemaţi în premieră la un astfel de stagiu, ineditul program stârneşte un amestec de nedumerire şi amuzament.

Luni, în prima zi, "stejarii" au străbătut un traseu de 13 kilometri, pe munte. Aşa pentru acomodare. În dimineaţa de marţi, exerciţiul pe care l-au avut de trecut s-a numit "Bike & Run". Iar denumirea spune totul despre ceea ce au avut de pătimit rugbyştii. S-au format 15 perechi, iar pentru fiecare s-a dat câte o singură bicicletă. Mai pe două roţi, mai pe jos, ei au avut de parcurs 23,5 km prin pădure, de la Predeal la Ocolul Silvic Renţea. După amiaza, lotul s-a deplasat la Complexul "Natura Parc" din Chichiş. Acolo, împărţiţi în cinci echipe purtând nume inspirate de filmele de acţiune - "Bizonii", "Leoparzii", "Leii", "Rinocerii" şi "Elefanţii" -, jucătorii s-au întrecut într-o cursă de bărci. Greul însă abia urmează, Cristi Petre, Florin Vlaicu, Paulică Ion, Dănuţ Dumbravă şi ai lor colegi urmând să petreacă şi o noapte sus, prin munţi... Adică în sălbăticie. Singurul învoit de la acest program este Marius Tincu, aflat într-o perioadă de recuperare după o mai veche accidentare.

La sfârşitul săptămânii, "stejarii" vor urca la Poiana Braşov, unde vor pune accent tot pe pregătirea fizi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 4 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 2 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 7 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 5 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 7 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 12 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 4 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°