Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inima Craiovei s-a oprit! Rodion Cămătaru: ”Mi-e şi ruşine să ies din casă”

Publicat in Jurnalul, miercuri 20 iulie 2011 ·

Adrian Mititelu, omul sub patronajul căruia echipa legendară a Olteniei şi a fotbalului românesc a retrogradat de două ori şi a sfârşit prin a fi dezafiliată / Foto: Laurenţiu Nica / Intact Images Toată lumea caută date sau repere pe Wikipedia. Alături de Google, este printre cele mai importante ajutoare pentru creierul sau cultura noastră generală. Când cauţi FC Universitatea Craiova, pe Wikipedia apar, în primele rânduri, următoarele: „A fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de cupele europene la fotbal, în sezonul 1982-1983 şi prima echipă din România calificată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981-1982. De asemenea, a fost prima echipă din România care a eliminat formaţii din Germania (Kaiserslautern) şi Anglia (Leeds United)”. Să mai adăugăm patru titluri de campioană a României şi şase Cupe. Puţini suporteri români au nevoie de Wikipedia pentru aceste date, pentru Centralul din Bănie, pentru Ion Oblemenco, pentru Zoli Crişan, pentru Balaci, pentru Ştefănescu, pentru Beldeanu, pentru Cămătaru sau pentru meciurile cu Kaiserslautern ori Benfica.

De ieri, toate aceste repere strălucitoare pot rămâne fără clubul care le revendică şi căruia îi aparţin. Comitetul Executiv al FRF a decis ieri dezafilierea Universităţii Craiova deoarece gruparea olteană a refuzat să-şi retragă plângerile înaintate în instanţele civile împotriva selecţionerului Victor Piţurcă şi FRF. Din câte se pare, propunerea de dezafiliere a fost făcută de preşedintele Mircea Sandu şi a fost votată de 10 dintre cei 14 membri ai Comitetului Executiv.

S-au abţinut directorul general al Oţelului Galaţi, Marius Stan, şi reprezentantul fotbalului feminin, Marian Pălărie.

Decizia Comitetului Executiv al FRF va fi supusă ratificării în cadrul Adunării Generale a FRF care ar urma să fie convocată în termen de 15 zile. În ace

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 23 minute
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 22 minute
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Real Madrid câştigă Liga Campionilor pentru a 15-a oară, după ce a învins Borussia Dortmund

Mediafax acum o ora
Câţiva fani madrileni au întrerupt partida pătrunzând pe teren în debutul jocului. Borussia Dortmund a dominat prima repriză a finalei. Primul şut pe poartă i-a aparţinut lui Valverde, însă a trecut mult peste poarta germanilor care au replicat pest

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum o ora
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 13 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 9 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care pierde bani

Cancan acum 10 ore
Horoscop 2 iunie 2024. Sunt vești importante pentru toți nativii, în această zi. Iată ce spus astrele! Intri într-o perioadă mai confuză, cu multe reveniri asupra planurilor deja stabilite și modificări, inclusiv în cercul de prieteni, care oricum

După un meci epic de patru ore şi jumătate, încheiat după ora 03.00, Novak Djokovici s-a calificat în optimi la Roland Garros

News.ro acum 23 minute
Condus cu 2-1 la seturi, la ora 01.30 într-un meci care a început după ora 22.30, sâmbătă, pe terenul central, Novak Djokovici, locul 1 ATP, a reuşit în cele din urmă să se impună în faţa italianului Lorenzo Musetti (locul 30 mondial), scor 7-5, 6-7

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 45 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 13 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°