Nici în ziua de azi, nu se ştie cine sau ce a fost Călugărul Vasile. O fi fost o făptură cu barbă şi sutană, ieşită din umbra zidurilor Mitropoliei, în întâmpinarea lui Emil Constantinescu, care urca, alene, dealul, adâncit în gânduri? O nălucă rătăcitoare, purtând cu ea un mesaj despre viitor, ori îngerul păzitor al candidatului, venit să-i îndrume paşii, în campania prezidenţială?

Fostul preşedinte al României, deşi sigur de întâlnire ("E o poveste reală, chiar aşa s-a întâmplat!"), a fost, totdeauna, vag în privinţa personajului care, din toamna lui 1996, nu i s-a mai arătat. Cert este că fulguranta apariţie a dat victoriei sale o aură aproape mistică, de parcă ar fi fost cuprinsă în planurile divine, şi i-a făcut pe oamenii politici să dea năvală la biserică. Până şi ateul Ion Iliescu a ascultat, în câteva rânduri, slujbele de Crăciun şi de Paşti, după ce, în campanie se blocase la întrebarea "Credeţi în Dumnezeu?", pusă de Emil Constantinescu. Astfel, călugărul Vasile a înfăptuit un miracol, adunând oile de pe izlazul materialismului dialectic, transformându-le în practicante ortodoxe şi punând punct unei ere.

Multe alte minuni s-au văzut şi auzit de-atunci încoace, sub protectoratul sfinţilor. În 1999, după bătălia de la Costeşti, pacea cu minerii în marş spre Capitală s-a semnat la Mănăstirea Cozia, lui Gigi Becali i-a apărut, în vis, Sfântul Gheorghe, îndemnându-l să intre în politică şi să ridice biserici, o mulţime de parlamentari, prefecţi şi şefi de consilii au băgat mâna în buzunar, apucându-se de ctitorit, toată floarea guvernărilor s-a bulucit la hramuri, moaşte şi "întronizări", Catedrala Mântuirii Neamului şi-a început falnica înălţare spre cer, preoţii au fost absolviţi de păcatele securistice, iar BOR a prosperat, preafericită, pe timp de criză, premierul Emil Boc dând-o exemplu de "bună administrare". Toate astea n-ar fi fost posibi