Beniamin Ţânţaş apare şi în dosarul 10731/296/2009, obiect „Divorţ", care a fost înregistrat la Judecătoria Satu Mare, pe data de 05.11.2009. Pe data de 10.12.2009, instanţa a admis acţiunea şi a desfăcut, din vina părţilor, căsătoria
Cristian George Dobrilă, lucrătorul Serviciului Rutier Brăila, care s-a ales cu răni grave după ce a fost implicat în accidentul rutier din data de 17 iulie, de pe DN 22 C, nu a fost, încă, operat. Acesta se află în Spitalul Floreasca din Capitală şi a fost transferat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Beniamin Ţânţaş, de 34 de ani, din oraşul Negreşti, judeţul Satu Mare, şoferul care ar fi fost urmărit de rutieristul Dobrilă, nu mai vrea să discute pe marginea subiectului. Beniamin Ţânţaş este unul dintre copiii afaceristului milionar Vasile Ţanţaş, patronul societăţii comerciale Beny Alex SRL. În schimb, mult mai vorbăreaţă pare să fie Natalia Mateuţ, prietena lui Beniamin, care se afla în maşină în momentul în care bărbatul a fost oprit în Cernavodă. „S-au făcut supoziţii doar pentru că autoturismul iubitului meu se afla în zonă, la aproximativ 50 de kilometri de locul accidentului", a mai declarat tânăra.
Pe data de 17 iulie, la ora 20.42, Cristian George Dobrilă, lucrător al Serviciului Rutier Brăila, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu cu motocicleta din dotarea unităţii, pe DN 22C, sensul de mers dinspre Constanţa către Medgidia, a sesizat că un participant la trafic efectua depăşiri neregulamentare şi circula imprudent, motiv pentru care a procedat la urmărirea autoturismului în cauză, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. La kilometrul 28+800 m, într-o curbă deosebit de periculoasă, omul legii a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca BMW, condus de Daniel Laurenţiu Angelescu, de 28 de ani, di