Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kelemen cere urmărirea penală a celor care au pus plăcuţa cu citat din Iorga la statuia Matei Corvin

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 iulie 2011 ·

Ministerul Culturii solicită începerea urmăririi penale în cazul celor care au montat plăcuţa conţinând un citat al istoricului Nicolae Iorga în perimetrul ansamblului monumental Matei Corvin din Cluj-Napoca, transmite NewsIn.

Potrivit unui comunicat remis de biroul de presă al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, ministrul Kelemen Hunor s-a adresat, miercuri dimineaţă, prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Eugen Crişan, solicitând începerea urmăririi penale împotriva celor care au amplasat ilegal plăcuţa de bronz cu citatul istoricului Nicolae Iorga în faţa grupului statuar Matei Corvin de la Cluj.

"În prezent, în iarba din jurul grupului statuar aflat în centrul oraşului se află două plăcuţe. În plan, pe locul menţionat, este plăcuţa de bronz cu citatul din Nicolae Iorga, amplasat în 23 mai a.c., în mod ilegal. La dreapta acestei plăcuţe se află plăcuţa în patru limbi. Pe aceasta apare, în limbile română, maghiară, germană şi engleză, următorul înscris: Statuia ecvestră a regelui Matia. Opera sculptorului Fadrusz János. Inaugurat în 12 octombrie 1902. Aceasta este plăcuţa care figura în proiectul de renovare a grupului statuar, a fost prezentat Comisiei de Conservare a Patrimoniului Naţional şi aprobat de către ministrul Kelemen Hunor", se precizează în documentul trimis prim-procurorului.

Ministerul Culturii atrage atenţia că plăcuţa cu citatul din Iorga a fost amplasat fără autorizaţie, iar, potrivit articolului 23 al legii 422/2001, orice intervenţie pe un monument necesită autorizaţie. Ministrul se referă şi la articolul 217 din Codul Penal şi solicită începerea urmăririi penale împotriva celor care au amplasat ilegal plăcuţa, menţionând că, potrivit aricolului menţionat, amestecul împotriva valorilor deosebite artistice, ştiinţifice sau istorice este considerat un delict şi se poate pedepsi cu închis

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 59 minute
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 31 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

FOTO Un tânăr de 19 ani a murit după un accident între o mașină și un tren

Botosani News acum 34 minute
O coliziune a avut loc între un tren și un autoturism, luni seară, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza orașului Liteni. Mașina a fost prinsă sub locomotivă și o singură persoană în interior, a rămas încarcerată. Au intervenit pompierii

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum o ora
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nicolae Ciucă îi felicită pe tricolori: Suntem mândri de voi şi mândri să fim români

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă i-a felicitat pe tricolori, luni seara, pentru victoria obţinută împotriva Ucrainei la Campionatul European de Fotbal, care are loc în Germania. „Felicitări, băieţi! Ne-aţi umplut inimile de bucurie! Suntem mândr

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°