Etapa “regină” a Turului Franței și-a meritat renumele. Frații Schleck și-au revenit miraculos din adormirea din ultimele două etape, iar Alberto Contador a pierdut în proporție de 90% Turul. Cadel Evans și Andy Schleck au devenit principalii favoriți.
Dublă pentru frații Schleck la 2.645 de metri
Etapa a 18-a din Turul Franței (Pinerolo – Galibier Serre-Chevalier : 200,5 km) a mai cernut sita favoriților, iar marele perdant este Alberto Contador, considerat de toată lumea drept principal favorit la câștigarea competiției. Lipsa de reacție la senzaționalul atac al lui Andy Schleck și pierderea de viteză de pe ultimii trei km, l-au scos pe spaniol din lupta pentru tricoul galben. Doar un ghinion teribil în etapa de vineri al tuturor celor clasați pe primele patru locuri, îi mai poate reda ceva speranțe lui Contador. Dar este greu de crezut că în ultima etapă din Alpi, să clacheze cei care au acum prima șansă la victoria finală.
Etapa de joi este una istorică a Turului Franței, având linia de sosire la cea mai mare altitudine: 2.645 metri. Recordul anterior de altitudine – 2.413 metri, pe Col du Granon – a fost atins în 1986.
Câștigătorul etapei a fost luxemburghezul Andy Schleck care a făcut joi o cursă de senzație. El s-a desprins de pluton grație unui atac solitar pe Col d'Izoard - penultima cățărare a zilei – cu 60 de km înaintea liniei de sosire. Astfel de atacuri în etapele montane, cu zeci de km înainte și nu pe ultima cățărare, nu s-au mai înregistrat în Turul Franței de peste 10 ani. Paradoxal, nimeni nu se aștepta la un atac din partea lui Andy Schleck sau a fratelui său. Aceasta pentru că amândoi au rulat destul de modest în ultimele două etape, fiind pur și simplu “spectatori” la atacul de acum două etape al lui Contador. Acum roata s-a întors. Andy Schleck a plecat fulgerător din pluton, dar fratele său mai mare a rămas să-i cont