Presupusa victimă a fostului şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI, Dominique Strauss-Kahn, camerista de la hotelul Sofitel din New York, care-l acuză de tentativă de viol, Nafissatou Diallo, are posibilitatea juridică de a depune plângere şi în instanţele franceze, deşi faptele s-ar fi petrecut în afara teritoriului Franţei, relatează cotidianul Le Parisien.
În plus, susţine Le Parisien, avocaţii acesteia chiar asta intenţionează să facă. Potrivit Codului Penal, "legea penală franceză este aplicabilă crimelor şi delictelor comise de francezi în afara teritoriului Republicii, dacă faptele sunt sancţionabile de legislaţia din ţara în care au fost comise”. Altfel zis, un cetăţean străin victimă a unui francez în afara teritoriului poate depune plângere în faţa instantelor franceze.
Concret, Nafissatou Diallo ar putea depune plângere pentru "agresiune sexuală, sechestrare, viol şi tentativă de viol”, incriminările corespunzând capetelor de acuzare pronunţate la New York în privinţa lui Dominique Strauss-Kahn, adaugă Le Parisien.
Miercuri, avocatul jurnalistei şi scriitoarei franceze Tristane Banon, care şi ea îl acuză pe Strauss-Kahn de tentativă de viol în februarie 2003, s-a întâlnit la New York cu procurorul Cyrus Vance care se ocupă de cazul lui DSK în SUA în prezenţa avocaţilor Kenneth Thompson şi Thibault de Montbrial, respectiv avocaţii american şi francez ai cameristei. O plângere a lui Nafissatou Diallo la Paris ar reprezenta o nouă punte între dosarul francez şi cel american al ceea ce putem numi "scandalul DSK”, adică cele două acuzaţii de tentativă de viol.
Dacă Nafissatou Diallo depune plângere, ca şi în cazul Tristane Banon, procurorul va dispune de trei luni pentru a deschide o anchetă preliminară şi pentru a preda dosarul unui judecător. Dacă între timp DSK este judecat în SUA – achitat sau condamnat – fostul şef al FMI nu v