Joi, 21 iulie 2011, ar putea ramane in istorie ca ziua Z a zonei euro si a UE.
Nu sunt specialist in economie, fapt care imi da detasarea sa vad lucrurile dincolo de aspectele tehnice si formale.
Uniunea Europeana si zona euro au avut la baza o idee corecta si generoasa: punem la un loc resursele, umane, materiale, fianciare, tehnologiile, construim piete comune, in special o piata a muncii comuna, la care sa aiba acces toti cetatenii statelor UE, muncim cu totii si impartim beneficiile. Plus securitate comuna, impreuna cu NATO.
Toate bune si frumoase, doar ca unele state au retinut doar partea cu beneficiile si mai putin cu munca. Ce si-au zis: ia sa-i pacalim noi pe aia vrednici, ne imprumutam, traim bine mersi pe cai mari, iar cand o fi la scadenta nu ne lasa ei din brate, ca ne prabusim cu totii. Ne iarta ei de datorii, precum Dumnezeu de pacate.
Si asa s-a ajuns la criza datoriilor suverane ale tarilor din PIIGS si nu numai. Care s-au crezut mai smechere. Mai iute de mana. Aproape le-a reusit.
Globalizarea si moneda unica inseamna legaturi si interdependente, in primul rand ale sistemelor bancare. Bancile franceze au expunere pe Grecia, dar si o expunere imensa, circa 45% pe Italia. De asta Sarkozy face ca trenul pe langa Angela Merkel.
Bursele tremura ca frunza, la orice cuvintel rostit de oficiali europeni. Agentiile de rating sunt puse la colt, pentru ca fac nu stiu ce jocuri. Totul tradeaza o nervozitate extrema.
Angela Merkel este intr-o sitatie imposibila. A si anuntat ca in 2012 va candida din nou si nu are cum sa explice poporului german ca din taxele si impozitele platite de nemti va ajuta puturosii din sud. Mai petrecareti, mai iubareti, cu soarele si plajele generoase la indemana. Pur si simplu isi risca viitorul politic. Concluzia cotidianului german Handelsblatt este categorica: “890 de miliarde de euro cheltu
