Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima şi ultima beţie a lui Ion Iliescu. Când, unde, cu cine…

Publicat in Ziua Veche, joi 21 iulie 2011 ·

Ion Iliescu a povestit, în emisunea “Poveştirile adevărate”, transmisă, joi, de Acasă Tv, un episod din anii studenţiei, când, la ziua unui coleg, a fost “făcut praf” de un pahar de lichior de trandafiri, el arătând că acesta a fost singurul “experiment” de acest fel din viaţa sa.

“Am avut o singură experienţă de acest gen. Eram student, încă nu învăţasem limba rusă şi ruşii, foarte amabili şi foarte prietenoşi – era ziua de naştere a unui coleg de cameră şi, mă rog, ca ruşii, cu stacana de vodcă, şi apoi unul de lichior de trandafiri care m-a făcut praf. Eram şi la etajul 5, ei după ce am terminat masa au plecat să se aeriseasca. Eu n-am coborat, mi-a fost greu să ajung la capătul culoarului unde erau chiuvetele să mă spăl pe faţă”, a spus Iliescu.

El a precizat că acesta a fost singurul experiment de acest gen, că soţia sa, Nina, nu l-a văzut atunci şi că, a doua zi, a mers şi a cumpărat un borcan cu murături de cinci litri.

“Ea era în alt cămin. Ulterior am căpătat o cameră împreună, eram în cartiere diferite. Era înainte de căsătorie. Deci a fost un singur experiment în viaţă când am

fost şi eu beat. A doua zi eram înnebunit după ceva acru, m-am dus pe la bufetele din clădirea institutului, n-aveau nimic acru. M-am dus la un magazin alimentar, văzusem nişte borcane cu murături, am văzut unul mare, de cinci litri, l-am luat acasă, dar erau tratate altfel, nu cu sare”, a povestit Ion Iliescu.

Ion Iliescu a povestit, în emisunea “Poveştirile adevărate”, transmisă, joi, de Acasă Tv, un episod din anii studenţiei, când, la ziua unui coleg, a fost “făcut praf” de un pahar de lichior de trandafiri, el arătând că acesta a fost singurul “experiment” de acest fel din viaţa sa.

“Am avut o singură experienţă de acest gen. Eram student, încă nu învăţasem limba rusă şi ruşii, foarte amabili şi foarte prietenoşi – era ziua de naştere a unui co

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 minute
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Rareș BOGDAN îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL pleacă de la guvernare”

Gandul acum 54 minute
Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la

Neamț O fetiță de șase ani a căzut într-o fântână! Intervenție de urgență

Ziua Constanta acum o ora
La ora 15:50, azi, 24 iunie 2024, pompierii ISU Neamț, au fost solicitați să intervină în satul Poiana Humei (comuna Oniceni) pentru salvarea unui copil căzut într-o fântână. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de

Traficul deviat pe Autostrada Soarelui. A izbucnit un incendiu!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de vegetație a izbucnit în zona Autostrăzii Soarelui (A2), la kilometrul 34, azi, 24 iunie 2024. Polițiștii au intervenit la fața locului. S-a oprit circulația pe ambele sensuri de mers, iar traficul a fost deviat prin Fundulea respecti

Miniștrii de Externe din UE aprobă un ajutor militar pentru Ucraina, folosind active rusești înghețate

Adevarul acum 2 ore
 Miniştrii de externe ai UE au aprobat un ajutor militar de 1,4 miliarde de euro (1,5 miliarde de dolari) pentru Ucraina, pachetul urmând să fie finanţat pentru prima dată din veniturile provenite din activele îngheţate ale Băncii Centrale a Rusiei,

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 3 ore
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

Comitetul Naţional al S.O.S. România a decis ca liderul partidului, Diana Şoşoacă, să fie candidata formaţiunii la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Comitetul Naţional al Partidului S.O.S. România, întrunit luni la Poiana Braşov, a decis cu unanimitate de voturi candidatura preşedintelui partidului, Diana Iovanovici-Şoşoacă, la alegerile prezidenţiale din acest an. Totodată, Comitetul Naţional a

Ucraina ia propriile decizii privind ţintele, afirmă Pentagonul după acuzaţiile Rusiei privind atacul din Crimeea

G4Media acum 41 minute
Pentagonul a transmis luni că Ucraina ia propriile decizii de ţintire, după ce Kremlinul a acuzat direct Statele Unite pentru un atac asupra Crimeei despre care a spus că a fost efectuat cu rachete ATACMS furnizate de SUA şi care a ucis cel puţin pa

Neflix ar putea să propună un abonament 100% gratuit în Europa

News.ro acum 2 ore
Netflix s-ar gândi la o un abonament 100% gratuit în Europa - înţesat de publicitate -, după ce a încercat în 2022 un abonament ”accesibil” cu publicitate, care ar permite platformei de streaming video on demand (SVOD) să-şi crească numărul utilizat

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum 4 ore
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/25°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
Constanta
acum

26°
lun.

19°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°