Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa printre necuvântătoare

Publicat in Adevarul, joi 21 iulie 2011 ·

Tehnicianul Grădinii îngrijeşte, zilnic, 80 de specii de animale şi păsări. Ştie ce mănâncă fiecare, dar şi când are o zi proastă. Îşi dă seama de dispoziţia animalelor după mers, privire şi zgomotele pe care le fac.

Pe Ştefan Teodorescu îl găseşti cât e ziua de mare printre păsări, animale şi reptile. Nu s-a plicitisit niciodată în cei 16 ani de când este tehnician la Grădina Zoologică. Tatăl său este responsabil de pasiunea pe care o are pentru necuvântătoare.

„A fost un pionier în acvaristică şi a ştiut să-mi insulfle şi mie această dragoste“, spune Ştefan în timp ce nu stă locului o secundă. Acum este la ţarcul maimuţelor cu un sac de morcovi pentru a le suplimentul de vitamine, iar peste câteva minute hrăneşte puiul de căprioară pe care cineva l-a lăsat la poata Grădinii într-o cutie de carton. „Dacă n-aş fi făcut cu sufletul această meserie, nu mai rezistam atâţia ani“, povesteşte zâmbind.

„Fără pasiune, dai chix“

Dintr-o dată devine serios şi ne spune că nu poate întârzia prea mult cu interviul pentru că are o mulţime de treburi de rezolvat. „Dacă vreţi să mai stăm de vorbă, haideţi la căprioare să vedeţi ce mult se bucură când le dau dovlecei. Le strigă să se spropie de gard, iar privirea i s eluminează când acestea se vin într-un suflet. „Ele sunt cea mai mare satisfacţie a vieţii mele. Le îngrijesc la fel ca pe copiii mei. Mereu am făcut ce mi-a plăcut. Fără pasiune, dai chix“, recunoaşte Ştefan.

Fiecare cu tabietul lui

Toate cele 80 de specii vieţuitoare îl cunosc după glas, iar fiecare se bucură în felul ei când îl simt în preajmă. Fără el, nimeni nu mişcă un deget în Grădină. În fiecare dimineaţă la ora 6.00 îşi face rondul pentru a trece în revistă cum se simte fiecare. Pe Sherkan, tigrul, în vârstă de 33 de ani, îl lasă în voia tabieturilor sale. Hipopotamului Coop, cel mai bătrân din România, îi duce în fiec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 14 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 10 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 10 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 11 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Bătaie în stradă pentru o fată între trei adolescenţi. Agresorul a ajuns în arestul Poliției Ploiești

Ziare.com acum 8 ore
Bătaie ca-n filme, miercuri după-amiază, 12 iunie, pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Implicați în altercație au fost trei adolescenţi, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti. "Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţ

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°