Prezentarea Raportului CE pe justiţie i-a servit preşedintelui Traian Băsescu pentru a lăuda activitatea Guvernului Boc şi a arăta cu degetul încă o dată spre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi, parţial, spre Parlament.
Catalogând Raportul Comisiei Europene drept unul „pozitiv", preşedintele Traian Băsescu a ţinut să sublinieze aprecierile oficialilor europeni faţă de activitatea Guvernului, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetului General, Agenţiei Naţionale de Integritate şi Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul de Interne. „Principalul mesaj (al raportului - n.r.) e că România a început să aibă instituţii autonome care nu sunt subordonate politic, nici nu aşteaptă alegerile, nici nu întreabă pe nimeni când să deschidă sau să închidă un dosar. E câştigul celor patru ani de funcţionare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a declarat şeful statului după lansarea publică a raportului. O atenţie deosebită a primit din partea preşedintelui Guvernul Boc, care ar fi dovedit oficialilor europeni „determinare şi angajament în procesul de reformă".
Critici vehemente au fost îndreptate de la Palatul Cotroceni, iarăşi, spre judecători. În special către cei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care ar trebui să înţeleagă, în perspectiva evaluării CE din 2012, că trebuie judecate cazurile de mare corupţie şi să nu se mai dea amânări succesive până când se apropie termenul de prescripţie. Subliniind că România nu consideră corect ca raportul MCV să fie anexat la condiţiile de aderare la spaţiul Schengen, preşedintele a subliniat că ţara noastră va trebui totuşi să găsească soluţia de a satisface exigenţa statelor care văd o legătură între MCV şi spaţiul Schengen. Iar această soluţie nu are o rezolvare diplomatică, din perspectiva prezidenţială. „Nouă ni se spune: domnilor, la voi se dau câte 35 de