In asteptarea supei de rosii, omul cu palarie isi scoate - in sfirsit! - palaria si o pune pe un scaun, peste sacose, dar dupa citeva clipe se razgindeste, o ia de acolo si o depune pe masa. Ca sa fie la vedere, probabil. I-as sugera ca sta mai bine pe scaun, dar mi-e teama sa nu fie luata, sugestia, ca o aluzie la bunele maniere.
... tocmai intra in gradina de vara a Casei Universitarilor. E imbracat pina-n dinti si cara, in fiecare mina, cite-o sacosa, daca n-or fi mai multe. Un om cu palarie, imbracat cu o haina neagra si cu sacose in miini, inaintind prudent, pe culoarul dintre mese, cautind cu privirea un loc unde sa se aseze. Toate mesele sint ocupate, sau aproape. E ora prinzului, crucea amiezii, sint 30 de grade la umbra si universitarii se nutresc si se racoresc. Sint universitari „cu vechi state", pe unii ii cunosc de zeci de ani, dar sint, mai ales, tineri, studenti sau candidati, acestia din urma acusi-acusi vor face trecerea din „gradina" in amfiteatrele almei mater. Si pe urma invers, din salile de curs, „la gradina". Eu, unul, abia prin anul al IV-lea de facultate am patruns in acest lacas de cultura si bautura, la invitatia si sub aripa protectoare a unui profesor care avea stiinta cupajarii filosofiei materialist-dialectice si istorice, cu filosofia vietii: Titus Raveica. Astazi, CUI-ul s-a democratizat, intra cine vrea, ramine cine poate, ca la Junimea de altadata. Sub cupola copacilor si a umbrelelor, daca mai adie si o boare de vint, tranzitia pare suportabila. Omul cu palarie inainteaza ezitant, ocheste un loc, altul, ar vrea sa se aseze, dar nimeni nu-l baga in seama, nimeni nu-l invita. Si apoi, cine ar vrea la masa un om cu palarie „de tara", nu de cele cu borurile largi, cauboiesti, care spun ele singure cine esti, fara a mai deschide tu gura?! Flancat de sacose, mai si incurca vinzoleala chelnerilor, a consumatorilor, dintr-o parte in
