Şeful DNA, dl Daniel Morar, a avut o reacţie fǎrǎ pre­ce­dent: într-o inter­venţie televizatǎ a afirmat cǎ asupra instituţiei pe care o conduce se exercitǎ presiuni. Spun cǎ este fǎrǎ precedent cǎci au mai existat afirmaţii voalate, fǎrǎ subiect precis, provocate de insistenţele unor jurna­lişti, dar niciodatǎ ieşiri la rampǎ iniţiate de un înalt repre­zentant al magistraturii, având drept subiect unic acuzarea presiu­nilor exerci­tate asupra procurorilor.

Tot fǎrǎ precedent, dnul Morar renunţǎ la subiectul consacrat de comunişti şi pre­luat de urmaşi, „unii" (cu addendum-ul „se ştiu ei"), şi foloseşte în premierǎ, în locul pronu­melui cam nehotǎrât, substantive proprii - Kelemen Hunor, Mihai Voicu, Victor Ponta.

Acuzele aduse de aceştia sunt mai degrabǎ opinii generale (pro­cu­rorii acţioneazǎ la comandǎ politicǎ, distrug cariere politice) sau ale­gaţii juridic discutabile (scurgerea de informaţii) în contex­tul scan­dalului Borbely. E însǎ la fel de drept cǎ în istoria DNA exis­tǎ cazuri mai vechi care justificǎ acuzele. De exemplu, ministrul Paul Pǎcuraru a fost acuzat în 2008 de corupţie, motiv pentru care a pier­dut funcţia de ministru, pentru ca acum, în 2011, Înalta Curte de Casa­ţie şi Justiţie sǎ-l achite (verdictul poate fi atacat cu recurs). Cât despre scurgerile de informaţii, e plinǎ presa de stenograme, filmu­leţe şi alte materiale pe care DNA ar fi trebuit sǎ le menţinǎ confidenţiale.

Ştim, de la orele de fizicǎ, cǎ pentru a exista presiune trebuie mai întâi sǎ existe o forţǎ (care sǎ se exercite asupra unui obiect). Care sǎ fie, în cazul nostru, forţa politicienilor invocaţi, mai ales cǎ doi din trei sunt în Opoziţie? Repetarea acestui tip de acuze la adresa DNA poate, în timp, sǎ genereze un curent de opinie defavorabil institu­ţiei, zǎdǎrnicindu-i, poate, eforturile de contracarare a co­rupţiei. Mi se pare totuşi cam puţin şi pre