Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele zborului se zbate între viaţă şi moarte

Publicat in Adevarul, joi 21 iulie 2011 ·

Starea pilotul buzoian Victor Huci, care s-a prăbuşit la bordul unui avion săptămâna trecută, este în continuare foarte gravă. Aviatorul de 60 de ani are traheea afectată, multiple leziuni și arsuri grave pe o mare parte din corp.

În urma accidentului produs pe 12 iulie lângă aerodromul Sirna - judeţul Prahova, când un avion ultrauşor F99 Rambo s-a prăbusit şi a luat foc, Victor Huci, unul dintre piloţii aparatului de zbor, a ajuns la Spitalul Floreasca din Bucureşti în stare gravă. Celălalt pilot, Mircea Toader, a murit pe loc, carbonizat printre resturile avionului.

Starea buzoianului Victor Huci este în continuare foarte gravă. Aviatorul de 60 de ani are traheea afectată, multiple leziuni și arsuri grave pe o mare parte din corp.

"Pacientul se află în continuare în stare foarte gravă, la Terapie Intensivă. Are arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului. De asemenea, a suferit multiple traumatisme. Starea sa nu a evoluat în bine", ne-a declarat Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Foştii colegi, care spun că Victor Huci era cel mai bun pilot din unitate, au lansat un anunţ umanitar printre piloţi pentru a ajuta financiar familia lui Victor Huci.

"Ştim că Victor este în comă indusă şi că este în stare foarte gravă. Noi suntem alături de familie şi sperăm într-o minune, să îl vedem din nou pe Victor zburând. Am lansat un anunţ pentru a susţine financiar familia. I-au fost prescrise medicamente în valoare de 3000 de lei iar asta nu este decât începutul. Victor are nevoie să se facă bine, iar familia cu greu poate susţine toate costurile îngrijirilor medicale. Îl putem ajuta cu toţii donând în contul RO45BPOS70500898000RON01, deschis la Bancpost pe numele fiului lui Victor, Eduard Huci", ne-a declarat comandor în rezervă Aurel Niţă, fostul comandant al lui Victor Huci.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 51 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 3 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°