Ascensiunea remarcabilă a pieţei interne determină şi creşterea cotei internaţionale a artiştilor români. Un „Car cu boi“ s-a vândut la Londra cu 35.500 de euro, iar un altul va intra într-o licitaţie newyorkeză. Tablourile cu această tematică sunt operele lui Grigorescu cele mai prizate în străinătate.
118 euro - un centimetru pătrat. Acesta este preţul mediu pentru o pictură de Nicolae Grigorescu, stabilit în România şi tras în sus de licitaţiile tot mai glorioase din ultimii ani, în care tablourile pictorului câmpinean au stabilit record după record. În tranzacţiile din ţară, lucrările sale deţin 7 poziţii în noul top 12 al celor mai bine vândute tablouri, numai aceste 7 opere însumând 1.500.000 de euro.
Diaspora concurează cu tradiţionaliştii
Preţurile internaţionale pentru pictorii români erau mult mai mici. „Este normal", explica Alexandru Bâldea, şeful casei de licitaţii Artmark din România, care preciza că pieţele sunt naţionale. „Suedezii cumpără suedezi, românii cumpără români. Pieţele sunt 99% naţionale, iar autorii sunt strâns legaţi de cultura de care aparţin".
Totuşi, evoluţiile spectaculoase din România au deblocat arta românească pe pieţele internaţionale. „A crescut cota artiştilor români în toată lumea", spune Luminiţa Ghilduş, preşedintele casei Goldart, care precizează că inclusiv casele care domină piaţa globală, Christie's şi Sotheby's, au devenit interesate de artişti români. „Un «Car cu boi» apărea în urmă cu câţiva ani în Elveţia la 2-3.000 de franci elveţieni", rememorează Luminiţa Ghilduş, care spune că, ulterior, un Petraşcu de 19.000 de euro a apărut la Sotheby's, iar artişti ca Brauner, Marcel Iancu şi alţi „ex-paţi" sunt în evidentă creştere de cotă. La aceştia se adaugă şi alţi pictori conectaţi cu diaspora, cum sunt Jules Perahim şi Reuven Rubin.
Principiul vaselor comunicante
@