Tragedie la Oslo. Clădirea Ministerului Petrolului în flăcări. Foto: http://www.dagbladet.no
O persoană a murit, cel puţin opt persoane au fost rănite, ferestrele biroului premierului Jens Stoltenberg s-au spart, iar sediul Ministerului Petrolului şi o clădire de şapte etaje sunt în flăcări, după ce o explozie puternică, de origine necunoscută, s-a produs în apropiere de sediul guvernului de la Oslo. UPDATE: poliţia a avertizat că ar putea fi amplasate mai multe bombe, pe străzi este un adevărat haos, conform Agenţiei de Presă NewsIn preluată de portalul de ştiri Realitatea.net. Imagini dramatice !
O maşină carbonizată a fost găsită vineri în centrul capitalei norvegiene, în apropiere de locul unde s-a produs ceea ce martorii oculari au descris ca fiind "o explozie uriaşă", care a afectat clădirea Guvernului, informează CNN. Potrivit Aftenposten, explozia s-a produs în jurul orei locale 15.26.
Cel puţin o persoană a murit, opt persoane au fost rănite, ferestrele biroului premierului Jens Stoltenberg s-au spart, iar sediul Ministerului Petrolului şi o clădire de 17 etaje sunt în flăcări.
O ipoteză prezentată de CNN, dar neconfirmată încă, susţine că la originea deflagraţiei ar fi fost o maşină-capcană. Dacă se confirmă, ar fi pentru prima dată în istorie când Norvegia se confruntă cu un atentat terorist.
Mai multe clădiri au fost evacuate. Suflul deflagraţiei a spart ferestrele clădirilor din apropiere, inclusiv la biroul premierului, care însă nu a fost rănit, potrivit Aftenposten.
Există informaţii potrivit cărora s-ar fi produs două deflagraţii, iar potrivit Aftenposten, poliţia a avertizat localnicii că ar putea fi amplasate mai multe bombe.
Pe străzi este un adevărat haos, relatează jurnaliştii, iar în aer se simte miros de fum.
Actualizare 1: Starea premierului norvegian Jens Stoltenberg este bună,