Reprezentanţii Renaissance Capital şi BT Securities, intermediarii ofertei Petrom – care s-a vrut cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti –, pun gradul insuficient de subscriere pe seama contextului nefavorabil de pe pieţele internaţionale.
"Condiţiile dificile de pe pieţele internaţionale şi înrăutăţirea lor pe parcursul procesului de marketing al ofertei Petrom au făcut extrem de dificilă încheierea tranzacţiei. În acest context, apetitul la risc al investitorilor, mai ales pentru pieţe de capital cu care nu sunt familiarizaţi, este destul de limitat. Vom continua să colaborăm cu guvernul şi suntem încrezători că oferta Petrom va putea fi încheiată cu success când conditiile de piaţă se vor stabiliza", declară John Porter, Managing Director, Head of Financing Group Renaissance Capital.
"Pieţele de capital au fost extrem de volatile. Acest fapt s-a simţit şi pe piaţa din România. În ciuda atractivităţii ofertei Petrom, întreg contextul amintit a indus în rândul investitorilor o atitudine mult mai prudentă, fapt ce a condus la reducerea expunerilor pe piaţa de capital şi a nivelului investiţiilor. Când pieţele vor depăşi aceste valuri de neîncredere, oferta Petrom poate fi reluată cu succes", spune la rândul său Rareş Nilaş, CEO BT Securities.
Cum s-a încheiat oferta
Cea mai mare ofertă din istoria Bursei de Valori Bucureşti, cea prin care statul intenţiona să vândă 9,84% din acţiunile gigantului energetic OMV Petrom, pare a se fi încheiat cu un eşec, spune Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor.
„Zvonurile care circulă în piaţă indică faptul că oferta a eşuat, întrucât investitorii au subscris mai puţin de 50% din acţiuni, faţă de minimum 80% cât prevedea oferta pentru a se închide cu succes. Am auzit că un comunicat oficial va fi dat pe la ora 15:00”, ne-a declarat Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor. @N