Cu Philip Roth am stat de vorbă în apartamentul Corinei Șuteu din Upper East Side. Prietenos, degajat, prozatorul american a acceptat să vorbească despre prietenia sa cu Norman Manea. A refuzat, în schimb, să vorbească despre el însuși și despre opera lui. „E seara lui Norman“, a spus. „Despre mine, cu altă ocazie.“ Dragă domnule Roth, cum a început prietenia dintre dvs. și Norman Manea? Norman și Cella locuiau la Berlin, după ce părăsiseră România, și am primit o scrisoare de la o femeie din Berlin, pe care o cunoșteam, și care îmi scria despre un scriitor numit Norman Manea. Mă întreba dacă nu l-aș putea ajuta. Am început, Norman și cu mine, să ne scriem scrisori și i-am spus că, dacă va veni în America, să mă caute, să stăm și să discutăm. Apoi, un an sau doi mai tîrziu, cînd Norman era la Washington cu o bursă Fullbright, m-a contactat și a venit la New York să mă întîlnească. Pe vremea aceea, engleza lui era foarte precară, dar ne-am plăcut unul pe celălalt instantaneu. L-am luat la o plimbare în Upper Westside New York și i-am spus că ar trebui să trăiască aici. Locuia la Paris atunci și se gîndea să se reîntoarcă în Europa. I-am spus că ar avea mult mai multe șanse să reușească aici decît în Franța: mai multe granturi, mai multe oportunități de a preda. Așa că el și Cella au hotărît să rămînă la New York, s-au mutat de la Washington la New York și așa a început prietenia noastră. Îmi amintesc cum ne plimbam în căutarea unui apartament. I-am ajutat să aleagă unul și apoi am început să ne vedem în mod regulat. L-am contactat pe Leon Botstein, la Bard, i-am povestit despre Norman și i-am sugerat că ar trebui să-l angajeze – ceea ce Leon a și făcut. Mai tîrziu l-am nominalizat pe Norman pentru un grant McArthur, pe care ulterior l-a și primit. În decurs de doi-trei ani, Norman era deja stabilit aici: avea o slujbă, avea bani și începuse să cunoască din ce î