Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Predoiu: Foşti miniştri ai justiţiei au făcut exces de putere

Publicat in Romania Libera, vineri 22 iulie 2011 ·

Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, declară într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES că au existat miniştri ai justiţiei care au făcut exces de putere în relaţia cu magistraţii, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care instituţia pe care o conduce a pierdut o mare parte din prerogative în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Ministrul consideră că ar fi o 'eroare monumentală' intenţia CSM de a avea iniţiativă legislativă, arătând că nu mai există în Uniunea Europeană un minister al justiţiei cu atât de puţine prerogative precum cel din România.

"Este o teză care practic ignoră menirea fiecărei puteri şi care ignoră în acelaşi timp şi faptul că un exces de putere poate să conducă la subminarea propriei puteri. Excesul de putere făcut de unii miniştri din trecut a condus la deposedarea ministerului de atribuţii. Un exces de putere sau o ignorare a propriilor atribuţii şi a propriei meniri de către CSM, în final, după un număr de ani, ar conduce inevitabil la reversul medaliei. Eu cred că fiecare are destule probleme pe agendă de rezolvat", a declarat ministrul.

Despre problema tergiversării marilor dosare, Cătălin Predoiu spune că legea micii reforme a reglementat acest aspect, însă au fost cazuri în care şefi de instanţe au mustrat judecătorii care soluţionau rapid procesele.

"Este adevărat că lipsa unor condamnări în cauzele de mare corupţie poate conduce la acestă neîncredere în sistemul judiciar, pentru că induce sentimentul că anumite persoane se bucură de impunitate. Pe de altă parte, ceea ce Ministerul Justiţiei a încercat în ultimii ani a fost să pună la dispoziţia instituţiilor de combatere a corupţiei instrumente prin care să recupereze produsele infracţiunii. Există două proiecte legi aflate în dezbatere, există un birou pentru recuperarea creanţelor în cadrul MJ, care este deja operaţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 44 minute
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum o ora
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 5 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 3 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 2 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Cod portocaliu de averse, vijelie și grindină în mai multe județe. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Press Alert acum 22 minute
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în vestul țării urmează o perioadă cu averse, vijelie și grindină. ANM a emis cod portocaliu. Meteorologii avertizează că vor fi „averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp, frecvente descărc

Ministrul Justiţiei salută aprobarea Proiect de înfiinţare de centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis miercuri, 26 iunie 2024, că salută adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri Iată post

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°