Remarcabil este faptul că autorii lucrării „Serviciile chirurgicale de urgenţă din Bucureşti“ – dnii prof. dr. Mircea Beuran, prof. dr. Benone Duţescu şi dna dr. Rodica Duţescu-Zăvoianu – au ştiut să scoată în evidenţă, să argumenteze şi să exemplifice, prin analiza a numeroase surse – documente oficiale, statistici, mărturii, articole din presă etc. – evoluţia ideii de urgenţă medico-chirurgicală şi de salvare a semenilor în suferinţă, o componentă de prim ordin a asistenţei medicale, începând cu Societatea de Salvare înfiinţată de profesorului N. Minovici (1906), până la Spitalul de Urgenţă „Floreasca“ de astăzi, aflat în continuă dezvoltare şi modernizare. Asupra acestei cărţi recent apărute la Editura Academiei Române, puteţi citi o amplă prezentare semnată de dl dr. Mihail Mihailide. (...)

Probabil că necesitatea intervenţiei urgente pentru salvarea vieţii unui semen a existat în mintea medicului ori a celui pe care, de-a lungul veacurilor, îl putem asimila având sau asumându-şi o astfel de misiune. Iar această nevoie apărea şi mai evidentă în timpul necurmatelor dispute armate, niciodată încheiate, în sensul unei păci mondiale, fie că vorbim de conflicte locale sângeroase, fie de mari conflagraţii. Abia către mijlocul secolului al XIX-lea, omul de afaceri elveţian Henry Dunant, călătorind în Italia, martor la bătălia de la Solferino (războiul austro-sardinian), vede victimele măcelului ambilor beligeranţi zăcând abandonate pe câmpul de luptă, răniţi şi morţi deopotrivă, în absenţa resurselor umane şi materiale de salvare a celor încă în vii, şi, profund tulburat, are revelaţia unei soluţii care – dezvoltată şi aplicată – va deveni salutară. Întors acasă, la Geneva, scrie o carte („Un souvenir de Solférino“, 1862)1, trimiţând exemplare responsabililor politici şi militari ai vremii, scriere în care pledează pentru înfiinţarea unor organiz