Dintr-un salariu de sindicalist şi din meditaţiile la matematică ale soţiei se pot cumpăra două vile în centrul Bucureştiului. Aşa explică preşedintele Confederaţiei Sindicale Meridian, Ion Popescu, cum şi-a dobândit averea. ANI susţine însă că între veniturile acestuia şi proprietăţile cumpărate este o discrepanţă majoră şi a început o anchetă.
Preşedintele Confederaţiei Sindicale Meridian, Ion Popescu, şi-a trecut în declaraţia de avere nu mai puţin de patru locuinţe: un apartament situat în vecinătatea Primăriei Sectorului 1, despre care sindicalistul spune că l-a primit moştenire în 1979 şi trei vile achiziţionate în perioada 2001-2003. Două dintre case sunt în proprietatea familiei Popescu în proporţie de 100%, iar cea de-a treia - 50%, restul aparţinând unor rude.
În afară de aceste proprietăţi, sindicalistul nu a mai declarat alte bunuri. Popescu nu are astfel maşini, plasamente financiare şi nici împrumuturi de la bănci sau de la persoane fizice. Cu toate acestea însă, averea preşedintelui Confederaţiei Meridian a stârnit atenţia inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Asta pentru că liderul de sindicat nu poate să dovedească şi sursele de bani cu care şi-a cumpărat casele respective. Diferenţa dintre valoarea proprietăţilor şi veniturile familiei Popescu (salariul de sindicalist şi pensia soţiei, în total aproximativ de 1.300 de euro lunar) este considerabilă. Concret, inspectorii ANI au constatat că în perioada 2001-2010, veniturile familiei sindicalistului au fost în jur de 70.000 de euro, în schimb valoarea caselor este aproape dublă. În plus,Proxy-Connection: keep-alive Cache-Control: max-age=0 indicalistul ar fi constituit în această perioadă depozite bancare la diferite bănci de peste 100.000 de euro.
Vile roz bine păzite
Pe strada Maria Hagi Moscu, din sectorul 1 al Capitalei, foarte aproape de sediul Guver